Bobonete a rămas fără cuvinte. Ce a auzit despre Petre Roman

Bobonete a rămas fără cuvinte. Ce a auzit despre Petre RomanSursă Foto: Arhivă EVZ

Mihai Bobonete a dezvăluit în podcastul său Da Bravo! prima sa interacțiune cu marele actor Jean Constantin. Momentul a fost unul special pentru tânărul actor, dar și foarte amuzant.

În podcastul în care l-a avut invitat pe Tudor Chirilă, Mihai Bobonete a povestit un moment cu totul special. Prima întâlnire a acestuia cu marele Jean Constantin.

Mihai Bobonete a rămas fără cuvinte în fața marelui Jean Constantin

Actorul din Las Fierbinţi a rememorat un episod la care mai erau prezenți Vasile Muraru și Nae Constantin:

”Eram pe un fotoliu, cu capul spre geam, așteptam să intru într-un sketch. Când colo, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru și Jean Constantin. Eu m-am lăsat în fotoliu de nu mi se vedea capul. Am asistat la o discuție senzațională până când m-au trecut nevoile fiziologice. Dar nu știam cum să plec. M-am ridicat, am salutat, Nae Lăzărescu era mirat: „Tu unde erai?”. Vasile Muraru a reacționat: „Cred că a apărut ca Michael Jackson printr-o trapă!’”, a povestit Mihai Bobonete.

Jean Constantin

Cuvintele maestrului Jean Constantin care l-au lăsat mască

Când a întins mâna pentru a face cunoștință cu cei trei mari actori, Jean Constantin i-a pus o întrebare care l-a lăsat fără cuvinte:

„M-am dus cu mâna către Jean Constantin, el mi-a luat mâna și mi-a zis: „Petre Roman mi-a furat gagica! Dacă știi pe cineva care se poate implica într-un caz pervers, zi-mi!”. Eu eram…Ăștia au început să râdă. Nae Lăzărescu i-a zis: „Nu ți-a furat-o, mă! Ea a ales să fugă cu el”. Nu știam dacă e glumă sau nu. Ei râdeau”, a declarat Mihai Bobonete.

În presa mondenă de la acea vreme circula zvonul că Silvia Chifiriuc ar fi avut o relație cu Jean Constantin. Ulterior, aceasta l-ar fi părăsit pentru Petre Roman.

Actorul a jucat în peste 50 de filme, cum ar fi „Baronul Ecluzei“ (1960), „Răzbunarea haiducilor“(1968), „Zile de vară“ (1968), „Prea mic pentru un război atât de mare" (1969), devenind celebru în anii '70, cu seria de filme de comedie „B(rigada) D(iverse)“, unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu şi Iurie Darie. Unul din cele mai iubite roluri a fost Ismail, din serialul „Toate pânzele sus!“.

Marele actor a murit în data de 26 mai 2010 în apartamentul său din centrul Constanţei.