Mihai Bobonete intervine în scandalul momentului! Mesaj pentru preşedintele Iohannis. Ce este obligat să facă: „E momentul să băgăm în priză Bricul Mircea”

Mihai Bobonete intervine în scandalul momentului! Mesaj pentru preşedintele Iohannis. Ce este obligat să facă: „E momentul să băgăm în priză Bricul Mircea”Sursă Foto: Arhivă EVZ

Actorul român de film Mihai Bobonete a reacționat, în urma mesajului transmis de președintele țării, Klaus Iohannis, luni seară, în care acuză recunoașterea de către Vladimir Putin a „independenței” a două regiuni separatiste din estul Ucrainei. Scenaristul a condamnat la rândul său decizia președintelui rus, sugerând că aceasta reprezintă punctul culminant în ceea ce ar putea reprezenta o invazie militară a teritoriului ucrainean.

Președintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut  independența a două regiuni separatiste din estul Ucrainei, Donețk și Luhansk, susținute de Moscova, și a ordonat forțelor rusești să intre pe teritoriul lor în scopuri de „menținere a păcii”, o escaladare dramatică a unei crize care amenință cu un război la scară largă.

Acțiunea lui Putin - care sfidează în mod direct avertismentele SUA și ale Europei - a fost condamnată rapid de Washington și Bruxelles, înalți oficiali promițând sancțiuni ca răspuns la recunoașterea republicilor autoproclamate. Potrivit rapoartelor de la Casa Albă, coloane militare rusești și-au făcut deja simțită prezența în teritoriile separatiste la sfârșitul zilei de luni.

Putin a încălcat „flagrant” suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei

Președintele României, Klaus Iohannis, a denunțat demersul ca fiind „o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei”.

„România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei.

Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei. Rusia încalcă obligațiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk și amenință, prin acțiunile sale, pacea și securitatea globale.

România își reafirmă susținerea puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și va acționa în coordonare cu partenerii și aliații săi pentru aplicarea măsurilor de răspuns potrivite. Comunitatea internațională trebuie să sancționeze ferm, imediat și fără echivoc această decizie lipsită de responsabilitate a Rusiei!”, a transmis, luni seară, președintele Klaus Iohannis.

Mihai Bobonete reacționează: „Acum să-l vedem ce face...”

Mesajul șefului de stat român a fost bine primit și de actorul Mihai Bobonete, din Las Fierbinți, care a condamnat acțiunile președintelui Rusiei.

„Bravo, Boss! Acum să-l vedem ce face… Hmmm… parcă-l aud: не то, чтобы я не того человека расстроил... я вам про стариков "тупых нахуй землю" (Nu că aș fi supărat pe cine nu trebuie... Vorbesc despre bătrânii „proști” - n.r.)”, a scris actorul de film Mihai Bobonete, într-un comentariu la postarea publicată pe pagina de Facebook a președintelui Klaus Iohannis.

Scenaristul a sugerat că acțiunea președintelui Vladimir Putin nu reprezintă decât începutul dezastrului.

„Eu cred că e momentul să băgăm în priză Bricul Mircea să avem baterie full!”, a mai scris Mihai Bobonete.