Mihai Bobonete desființează o supervedetă. „E vai mama ei, bea numai...”

Când trebuie să lovească în cineva, Mihai Bobonete nu are milă de adversar.

Replicile acide sunt la purtător, iar Amalia Teodorescu, fostă Năstase, s-a lămurit și ea cum stau lucrurile. Buni prieteni, cei doi nu ratează niciun prilej să se tachineze, scrie cancan.ro, numai că, de data asta, Bobonete chiar și-a făcut KO amica.

Amintindu-și de vremurile când Amalia bea, fuma și mânca oricât, îndrăgitul actor din La Fierbinți a povestit: „Doamna Amalia este o fostă prietenă de-a mea grasă, pufoasă. Îi cam plăcea șunculița... Acum e bântuită de altcineva care i-a adus corpul slab înapoi, e una care nu mai bea, nu mai fumează, e vai mama ei, bea numai prafuri! Mie îmi plăcea doamna Amalia, aia de mâncai lângă ea și ți se făcea și ție poftă”.

Chiar Amalia recunoștea recent că a slăbit mai bine de 30 de kilograme, într-un efort supraomenesc făcut pentru a-și recupera forma de odinioară.

„Am slăbit 32 de kilograme. Eu tot timpul am ținut diete, dar nu oscilam atât de mult cum am făcut-o în ultimii patru ani. Nu mi-a fost poftă de absolut nimic, dar sper să nu mai pun înapoi kilogramele pentru că știu prin ce am trecut ca să le pierd. Am avut noroc că nu a trebuit să-mi tai pieile. Eu realizam că nu mai intram în haine, știam că sunt grasă, m-am întâlnit cu medicul estetician... Am zis că nu-mi tai stomacul, așa că am hotărât să țin o dietă”, a povestit Amalia la Star Matinal, pe Antena Stars.