Început prost de an pentru Mihai Bendeac. Totul i se trage de la femei

Început prost de an pentru Mihai Bendeac. Totul i se trage de la femeiMihai Bendeac Sursa foto Youtube

Mihai Bendeac nu scapă de probleme şi totul i se trage de la o reclamă pentru un brand de vinuri. Protagoniștii sunt fostul jurat de la „iUmor” și actrița Anca Dinicu. Cei doi aveau de interpretat o scenă pasională. La un moment dat, comediantul îi dă o palmă actriței. Şi de aici au început necazurile sale.

Mihai Bendeac a reacţionat imediat după ce Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-a acordat o amendă de 10.000 de lei. Comediantul a dat în judecată atât CNCD, cât și FILIA. Decizia luată de judecători îl afectează pe actor deoarece Mihai Bendeac a pierdut procesul.

Mihai Bendeac a pierdut procesul cu CNCD și FILIA

Mihai Bendeac a reclamat Centrul FILIA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în instanță, după ce a fost acuzat de misoginism într-o reclamă pe care o făcuse la propria marcă de vin. Mai exact, Mihai Bendeac a contestat în instanță contravenția primită pentru gestul său din relcamă. Dar  Curtea de Apel București a considerat drept nefundamentată cererea de revizuire a soluției celor două organizații.

Aşadar, Mihai Bendeac nu a scăpat, din punct de vedere legal de acuzaţia că ar discrimina femeile. Şi chiar dacă material video era gândit ca un pamflet, instanţa n-a ţinut cont de acest aspect. Mi mult, Asociația care militează pentru drepturile femeilor a descris clipul drept degradant pentru reprezentantele sexului frumos și deștept.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Mihai Bendeac. Sursa foto: Facebook.

Ce acuzații i s-au adus actorului

CNCD a decis să-l amendeze cu 10.000 de lei, după ce contravenția inițială propusă era de 20.000. Clipul prezintă „un act intim cu conotații sexuale, între un bărbat și o femeie: începând cu secunda 10, Mihai Bendeac îi spună partenerei „vin, vin”, pentru ca, 10 secunde mai târziu, acesta să îi aplice o palmă peste frunte spunându-i: Dă-mi un pic de vin că ai mâna lângă sticlă.  Persoana de sex feminin privește contrariată spre sticla de vin, o ridică și o oferă lui Bendeac”, se arată în observațiile făcute de FILIA.

Actorul a fost acuzat pentru fapte de discriminare, în conformitate cu prevederile articolelor 2 și 15 din O.G. nr. 137/2000, din Legea nr 202/2002 cu referire la egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Surs foto:Facebook

CNCD s-a hotărât că actorul trebuie să plătească o amendă de 10.000 de lei

Artistul risca să primească o amendă de 20.000 de lei. În final, majoritatea decidenților de la CNCD a decis că suma nu poate fi mai mare de 10.000. În apărarea sa, Mihai Bendeac a spus că în nicio secundă nu a dorit să aducă atingere la imaginea femeilor și că scopul reclamei nu a fost nici pe departe cel arătat de cele două organizații. Acesta a mai spus că întreaga scenetă a fost, de fapt, un act artistic. A precizat că actorii care joacă personajele cu pricina sunt, în viața reală, într-o strânsă prietenie.

Motivul pentru care CNCD a decis amendarea producătorului, în calitate de antreprenor, este faptul că viziunea sa artistică, pe care a surprins-o în reclamă, ar încuraja violența împotriva femeilor.