Amintiri din catacombă. Avocata Mihaela Lupu despre perioada de coșmar din penitenciar

Amintiri din catacombă. Avocata Mihaela Lupu despre perioada de coșmar din penitenciarPenitenciar. Sursa foto: Dreamstime.com

Mihaela Lupu a fost condamnată, în 2015, la patru ani de închisoare pentru trafic de influență și șantaj. Ea a rememorat perioada dificilă petrecută în închisoare, într-un interviu.

 

Avocata solicitat revizuirea deciziei de condamnare, din 2015, iar cererea i-a fost admisă de principiu. Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza solicitarea și se va pronunța. Dacă ÎCCJ va hotărî că prima sentință de condamnare nu a întrunit condițiile legale, avocata poate solicita despăgubiri statului român.

Mihaela Lupu, amintiri din închisoare

Avocata condamnată pentru trafic de influență și șantaj a vorbit despre timpul petrecut după gratii. A fost o perioadă dificilă, pe care Mihaela Lupu (Bodârlău) o compară, acum, cu un coșmar. Ea a relatat în prima fază a fost ținută, aproape un an, în Arestul Central. Aici, spune, s-a confruntat cu condițiile foarte dificile, dar și cu celelalte deținute din celulă. Despre acestea povestește că erau „nebune”.

 „A fost destul de dur. (...) Pe 28 noiembrie am fost încarcerată la Arestul Central. În prima luna nu am știut unde sunt. Am intrat cu 64 de kg, iar pe 20 decembrie am făcut un stop cardio-respirator. Aveam 43 de kg. A fost o perioada în care am numărat șobolanii, am scris, le făceam tot felul de contestațîi celor de acolo, să treacă timpul. Pe Arestul Central post să spun că am avut în camera toate nebunele. Trebuia să am grijă de ele. Una s-a spânzurat de patul meu și am dat-o jos eu. Nu a murit”, a povestit avocata Mihaela Lupu pentru luju.ro.

Ea a relatat că despre celelalte deținute din celula în care a fost închisă. Una dintre acestea, July, era implicată într-un dosar de droguri. Ea era considerată cea mai periculoasă. Altele erau arestate pentru proxenetism sau omor.

„Din afară, te infiorai cine era în camera. Era July, băiețelul pușcăriei, spaima pușcăriei. Discuțiile erau: «Dacă te vede July, te violează!'» Camera era cu 14 persoane: July, care era cu droguri; iubita pe care o avea atunci, care era cu trafic de femei; încă un proxenetism; două cu omor deosebit de grav. Cred că eram trei care nu eram cuplate. Am stat numai cu cupluri în cameră. Una se tăia cu lama, una înghițea clor. Astea ce sunt? Nu ai cum să treci cu vederea sau să le uiți”, a mai povestit avocata.

Micutzu

Sursa foto: arhiva EVZ

Transferul la Penitenciarul Tîrgșor

Din arestul central, Mihaela Lupu a fost transferată la Penitenciarul Târșor. Aici, susține, a avut probleme cu persoanele din administrație. Ea spune că ar fi fost persecutată pentru că ar fi făcut plângeri penale împotriva celor care, considera, au contribuit la condamnarea sa. Aceasta deși i-ar fi fost transmise bilețele de amenințare în care i se cerea să renunțe.

„În dată de 18 ianuarie 2018, a fost calvarul. S-a făcut echipa operativă și s-a spus că eu mă duc la parchet și vin cu tehnică, să-i înregistrez pe ei ce fac. Și atunci, toți polițiștii care veneau în acel birou... Înjurăturile: că cine e asta, să-ți fac... Mă așezăm, după care spunea: «Afară, percheziție!» În chiloți, în sutien, în cizme, era 18 ianuarie, zăpadă până la genunchi. După aia, iar și tot așa. La un moment dat, a venit un domn, destul de dezordonat, și zice: «Cine aia a mea e asta?» Și a venit să-mi dea o palmă. (...) Mi-au făcut 18 rapoarte. Au durat de la ora 4 până la 10 seară percheziția, amenințările, rapoartele”, a mai spus Mihaela Lupu.

Aici, a mai relatat, i-a fost pus un diagnostic greșit de cancer. Până când medicii și-au dat seama, a petrecut o perioadă în spitalul penitenciar. Urma să fie pregătită pentru chimioterapie. Cel mai greu, spune, a fost că nu și-a putut vedea copilul.

„Cel mai dur a fost că opt luni nu am avut voie să îmi văd copilul. Mi-am lăsat copilul la trei ani și l-am găsit la șapte, l-am găsit la școală. Copilul meu a trăit cu o trauma tot timpul după ce am venit: «Mami, te mai ia nenea ăla rău de lângă mine?'». Nu a putut să realizeze niște lucruri. Știe că un nene rău a luat-o pe mami de lângă el”, a mai povestit Mihaela Lupu ((Bodârlău).

Mihaela Lupu acuză instanța care a condamnat-o

Avocata a ajuns la Penitenciarul Târgșor după ce a fost condamnată pentru trafic de influență și șantaj. Mihaela Lupu a fost acuzată că ar fi cerut bani de la anumite persoane, care au denunțat-o, ca să intervină la judecători. De asemenea, a fost acuzată că ar fi șantajat pe unul dintre acești denunțători.

Ea susține că judecătoarea care a pronunțat condamnarea i-ar fi determinat pe denunțători să susțină punctul de vedere al procurilor. Mihaela Lupu susține că persoana respectivă ar fi vrut să-și schimbe declarația în fața instanței, dar s-a răzgândit după ce judecătoarea i-a atras atenia că mărturia mincinoasă se pedepsește.

„Unul dintre denuntători i-a spus judecătoarei: «Doamnă, e postul Paștelui, suntem arestați, chiar nu vrem să mințim, cu femeia n-avem nicio treabă. Nu i-am dat nicio șpagă». Și atunci judecătoarea a zis: «Vă atrag atenția că mărturia mincinoasă se pedepsește. Doamna procuror, ce aveți de gând?» Procurorul de ședința nu a zis nimic, denunțătorul s-a uitat la mine și a zis: «Știți ceva? Decât să plângă mama, mai bine să plângă mama dvs. Doamna, este exact cum am scris în denunț»”, a mai povestit Mihaela Lupu.

Curtea de Apel a condamnat-o la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și șantaj. Însă decizia nu era definitivă, drept care a atacat-o la Înalta Curte.

Procesul supravegheat de SRI

Avocata Mihaela Lupu susține că procesul său a fost supravegheat de un ofițer SRI, iar acest lucru nu a fost de natură să deranjeze instanța. Omul chiar ar fi recunoscut, în sală că lucrează pentru serviciul specia.

„M-am dus și i-am spus judecătoarei: «Doamnă, este un ofițer în sală, vi se pare normal?» Și domnul, foarte curajos, s-a ridicat și a zis că este ofițer SRI, și a venit să urmărească acest dosar. Să-l supravegheze în câmp tactic”, a mai povestit Mihaela Lupu.

Apelul a fost judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție care i-a redus condamnarea de la cinci la patru ani de închisoare. Decizia a fost luată cu 2 la 1, un magistrat făcând opinie separată și cerând achitarea.

DNA

Sursa foto: Arhiva EVZ

Avocata susține că i s-a cerut să facă denunț

Mihaela Lupu spune că i s-a propus, în cadrul anchetei penale, să-l denunțe pe avocatul Sorin Calaigii, condamnat împreună cu ea. Și acesta a primit tot patru ani de închisoare. Sau, spune, i s-a propus să facă denunțuri împotriva unor judecători de la Curtea de Apel Constanța și Înalta Curte. Aceștia i-ar fi fost indicați de procurorul care a anchetat-o, Andrei Bodean de la DNA Constanța.

„Andrei Bodean îmi spune: «Dacă mergeți cu noi cu mașină, va întoarceți acasă; dacă veniți cu soțul, nu știu să va spun». Am plecat cu ei cu mășina.  (...) Pe drum, a început să îmi povestească în mare ce îi interesează, și pe urmă a zis: «Știți, eu am nevoie de un denunțător adevărat». Și a început să îmi dea niște nume de judecători, de la Curtea de Apel Constanța și doi sau trei de la Înalta Curte. Am zis: «Eu nici nu-i cunosc pe acești judecători, pe doamna Frangu (n.r. - judecătoarea Zoita Frangu de la Curtea de Apel Bucureșți) o știu, că am avut-o judecător în cadrul acestui dosar (n.r. - dosarul denuntatorilor), dar mai multe nu știu să va spun».

Spune: «Lăsați, că oricum Frangu e bolnavă și pe mine mă ajută asta». Și atunci am avut o reacție neavenită pentru el, în care am spus: «Tatăl meu a murit de cancer, iar eu niciodată nu am să calc pe cadavre pentru nimic în lume», spunându-mi că doamna judecător are un cancer și se află în spital. A oprit în benzinărie să luăm o apă, și îmi spune: «V-ați gândit?» «Nu am la ce să mă gândesc». «Eh, rămâneți aici și veniți dvs. după noi la DNA, că poate va gândiți». M-a lăsat în benzinărie la km 136”, a mai povestit Mihaela Lupu.

Adrian Bodean

Procurorul Adrian Bodean Sursa foto: Ziua de Constanța

A acuzat comportamentul procurorului de caz

Avocata spune că a sesizat superiorii procurorului de caz, Andrei Bodean, cu privire la comportamentul acestuia în timpul anchetei. Ea spune că acestuia nu i-ar fi păsat de eventualele consecințe. Nici măcar atunci când i-a spus că-l va reclama la șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Bodean credeți că a făcut-o de capul lui? Eu mă duc la DNA Central și spun, și nu te ascultă nimeni. E scăpat omul de sub control, mergem la șefi și le spunem. Când i-am zis domnului Bodean că mă duc la Kovesi, mi-a zis: «Păi, ce, ba? Pe aia care o urc eu pe pereți». O urcă, nu o urcă, știe el sau doamna. E afirmația lui. Acum o întreb eu pe doamna Găină: ce să fac? Să îl cred, să fac denunț?”, a mai spus avocata, conform sursei citate.