Meseria de jurnalist te macină și te doboară de tânăr. La numai 50 de ani, fosta noastră colegă, Mihaela Jenei, a murit.
Ea, împreună cu sora ei geamănă, Roxana, a făcut parte din prima echipă a Evenimentului zilei, din anii ’90, pe când ziarul era condus de Ion Cristoiu. La „Bulina roșie” ea a fost, inițial, reporter de teren.
Prima sa lovitură de presă a fost o relatare de la fața locului a celebrei bătălii, cu pistoale și săbii ninja, dintre interlopul Fane Spoitoru și polițistul Nelu Florea, care a avut loc în septembrie 1992, în fața discotecii Vox Maris, de la Cercul Militar Național.
Ulterior, Mihaela a devenit redactor al secției „Externe”. Ea a mai scris pentru ziarul Ziua și, apoi, a intrat în PR, zonă în care a lucrat pentru Pro TV, Antena 1, Centrul Național Media și trustul Realitatea.
În urmă cu câțiva ani a părăsit presa și s-a întors acasă, la Brașov. Mihaela va fi înmormântată marți, 18 decembrie. Slujba de înmormântare va avea loc la biserica „Schimbarea la față”, din Brașov, de la ora 12.00. Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace!