Mihaela Damian- povestea artistei de origine română care a impresionat Parisul
- Gabriel Fere șteanu
- 4 aprilie 2016, 17:36
Mihaela Damian este o tânără arhitectă şi designer interior, cunoscută pentru panourile decorative cu perle. Toate lucrările sale sunt unice, realizate din materiale speciale, jalonate de eleganta si bun-gust. Originalitatea și creativitatea Mihaelei au fost premiate și au stârnit admirație la nivel internațional.
Totul a început în urmă cu 4 ani, atunci când Mihaela a gândit și a realizat pereții din perle. Pereții din perle se potrivesc în orice spațiu, public sau rezidențial, interior sau exterior și au un impact vizual extrem de puternic. Panourile cu perle au fost prezentate inițial într-o expoziție în Bucureşti, sub forma unor tablouri mari, iar la scurt timp dupa, Mihaela Damian a fost contractată în vederea realizării unor proiecte în Anglia, Turcia, Franța sau Dubai. Punctul cel mai înalt al carierei sale de până acum îl reprezintă participarea la târgul Maison & Objet de la Paris, în 2012, unde arhitecta a prezentat acest concept revoluționar, care a primit "Premiul pentru inovație şi tehnici noi în design". Între timp s-a specializat in Visual Merchandising, avand ca mentori nume consacrate in acest domeniu la Paris.
Cea mai recent realizare a Mihaelei a fost îmbrăcarea în păpădii a vitrinei unui magazin celebru din Rue Faubourg Saint-Honoré, epicentrul stilului din capitala franceză.
Pornind de la dantela Chantilly, Mihaela a ales păpădia pentru a pune în valoare atât senzualitatea modelelor, cît şi fineţea aerată a inului şi a mătăsii produselor pe care trebuia să le pună în evidență. Lucrate manual, în cel mai mic detaliu, păpădiile par să reconstruiască un colţ a cărui poveste se ţese între accentele de auriu şi aşteaptă numai briza primăverii pentru a se desprinde şi a-şi găsi drumul în aer.
A avut nevoie de 24 de păpădii, cu diametrul de 40 şi 55 cm care au înghiţit 20 de kilograme de sârmă metalică, lână de merino, 10 kilograme de aracet şi 14 zile de lucru manual fără pauză.
În cuvintele Mihaelei, “conceptul este ancorat în fineţea şi detaliile impecabile ale dantelei Chantilly. Atunci cînd este purtată, se contopeşte cu pielea, lăsând senzaţia atingerii diafane şi aproape insesizabile a păpădiilor. Non-culoarea lor şi accentul de auriu păstrează imaginea cât mai curată şi lasă produsele să iasă în evidenţă.”
“Am apelat la Mihaela în pregătirea vitrinelor sezonului primăvară-vară 2016 pentru flagship-ul I.D. Sarrieri din Paris întrucât ne-a plăcut foarte mult estetica sa şi am considerat că se potriveşte foarte bine cu brandul. Aşteptările ne-au fost depăşite.”, spune Iulia Dobrin, CEO I.D. Sarrieri.
Universul estetic al Mihaelei Damian continuă să impresioneze mii de oameni zilnic, iar acesta este doar un început.