Mihaela Borcea a dat frâu liber sentimentelor. Declarație de dragoste pentru iubit: „Alături de tine totul este mai frumos!”

Mihaela Borcea și noul iubit. Sursa foto: Instagram

Mihaela Borcea nu își mai ascunde sentimentele. De ziua partenerelui ei, aceasta l-a surpins cu o declarație de dragoste în toată puterea cuvântului. Ce i-a transmis fosta nevastă a lui Cristi Borcea.

Mihaela Borcea i-a mulțumit iubitului ei, Sorin, pentru faptul că îi este mereu alături și îi aduce fericire. “La mulți ani iubiric cu multă sănătate și cu iubirea mea pe care o ai deja!! Fie că noi să fim întotdeauna împreună, fără probleme, iar numărul de obstacole ce vin spre noi să le trecem cu ușurință! (…)

Îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine, că îmi ești aproape, că mă faci să mă simt iubită și îmi redai liniștea atunci când totul merge rău și alături de tine totul este mai frumos! Te iubesc!”, a scris Mihaela Borcea pe pagina de Instagram, în dreptul unor imagini cu iubitul ei.

Femeia a avut parte de numeroase încercări de-a lungul timpului atât în plan personal, cât și profesional. După divorțul de Cristi Borcea lucrurile s-au complicat pentru ea, mai ales că nu părea să reușească să își mai găsească fericirea alături de un alt bărbat. Cu toate acestea, sorții i-au surâs și chiar dacă a suferit chiar și acea intoxicație cu mercur, fosta soție a lui Cristi Borcea a reușit să își găsească din nou fericire. Mihaela Borcea și Sorin Rap formează un cuplu din toamna anului 2015.

Cine este iubitul Mihaelei Borcea

Afacerista este foarte discretă atunci când vine vorba de viața amoroasă, însă de data aceasta nu a ezitat să-și exprime sentimentele pentru partenerul ei în mediul online. Cei doi se cunosc de mult timp, încă din perioada în care Sorin era șoferul femeii de afaceri. Lucrurile s-au schimbat între timp, pentru că între ei au apărut sentimente, iar acum au o relație serioasă. În urmă cu câteva luni, Mihaela Borcea a dezvăluit cum a reușit să o impresioneze partenerul ei.

Acesta i-a adus femeii de afaceri un buchet de trandafiri roz. La momentul respectiv, fosta soție a lui Cristi Borcea s-a fotografiat cu florile și le-a imortalizat din mai multe unghiuri, semn că i-a plăcut foarte mult surpriza pregătită de partener. De altfel, Mihaela Borcea primește trandafiri roz de la iubit atunci când este o sărbătoare mare.