M-am gândit că o fi noua jucărie pentru copiii care se iau prea în serios, așa că nu mi-am pierdut timpul cu prostii. Apoi am văzut că acest Consiliul National al Elevilor începe să bombardeze mail-urile redacțiilor cu comunicate, de parcă era compus din oameni mari. Mi-am zis că niște părinți ce nu au ce face la serviciu și acasă și-au găsit și ei menirea pe lumea asta. Iarăși mi-am văzut de treabă și nu mi-am pierdut timpul să investighez ce este în spate.

Dar a venit și ziua de 11 iunie 2020, când pe pagina de Facebook a Consiliului am citit postarea asta:

„Consiliul Național al Elevilor, alături de Asociatia Accept, POV21 și Festivalul de Film Super, inițiază campania intitulată „Smile out of the closet”, cu scopul de a atrage atenția asupra problemelor privind discriminarea elevilor în baza orientării sexuale, romantice și a identității de gen.

În școlile din România se constată un nivel redus de acceptare a adolescenților ce fac parte din comunitatea LGBTQIA+, iar proiectul nostru își propune să diminueze ideile preconcepute referitoare la acest subiect.

Dacă vrei să îți arăți susținerea față de acest demers, alătură-te comunității noastre de pe Instagram, @smile.outofthecloset, unde vom încerca să îți oferim constant perspective asupra vieții celor din comunitatea LGBTQIA+, alături de diverse sfaturi.

(C): Damian Cozma, graphic designer în cadrul Biroului de Presă al Consiliului Național al Elevilor”.

Despre Egalitatea de gen am scris AICI

Atunci mi s-au aprins beculețele și am căutat să văd cine finanțează acest Consiliul Național al Elevilor.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE