Costurile mai mici ale împrumuturilor ar putea avea un efect pozitiv asupra economiei zonei euro, care se confruntă cu stagnarea, dar ar putea, de asemenea, să ducă la o creștere a inflației, a avertizat un înalt oficial al Băncii Centrale Europene.
Banca Centrală Europeană a avertizează că micșorarea dobânzilor ar putea avea consecințe grave în Europa și a explicat motivele.
Reducerea inflației, o preocupare
Isabel Schnabel, unul dintre cei mai duri membri ai comitetului executiv al BCE, compus din șase persoane, a declarat pentru Financial Times că scăderea bruscă a inflației în zona euro reflectă "succesele rapide ale deflației", pe măsură ce șocurile legate de ofertă se diminuează.
Cu toate acestea, ea a subliniat că, în lupta pentru reducerea inflației la 2%, „ultimul kilometru rămâne o preocupare”.
„Trebuie să fim răbdători şi prudenţi, deoarece ştim, de asemenea, din experienţa istorică, că inflaţia se poate reaprinde”, a declarat ea pentru FT într-un interviu pentru seria Economists Exchange.
Inflația din zona euro a atins un vârf de 10,6% în octombrie 2022, însă a coborât la 2,8% până în luna ianuarie.
„Am făcut progrese substanţiale, iar aceasta este o veste bună. Dar nu am ajuns încă acolo”, a adăugat Schnabel.
Analiza previziunilor economice pentru România în decembrie 2023
Datele colectate de Asociația CFA în luna decembrie 2023 furnizează o imagine detaliată a anticipațiilor analiștilor financiari cu privire la evoluția economică a României în următoarele luni. Analiza acestor date dezvăluie perspectivele pentru cursul valutar, deficitul bugetar, creșterea economică, indicele ROBOR, prețurile proprietăților rezidențiale și datoria publică.
Cursul valutar anticipat
Peste 71% dintre analiștii financiari implicați în sondajul lunar prognozează un curs valutar de 5,0212 lei/euro pentru următoarele 6 luni, potrivit celor de la Ziarul Financiar. Această cifră servește drept indicator al așteptărilor privind stabilitatea și competitivitatea monedei naționale în raport cu euro.
Și aurul s-ar putea scumpi
Prețurile aurului se mențin peste nivelul psihologic de 2.000 de dolari pe uncie. Însă creșterea e prognozată la 2.250 de dolari pe uncie până la finalul anului, în pofida volatilității pe termen scurt.
Prețurile aurului pot fi influențate de diverși factori, printre care se numără instabilitatea geopolitică și incertitudinea pieței. Aceștia pot întări atractivitatea aurului ca un „refugiu sigur”. De asemenea, ratele dobânzilor pot juca un rol important. Asta pentru că investițiile cu randament mai ridicat devin mai atrăgătoare atunci când dobânzile sunt majorate.