Microsoft a renunțat la o tehnologie revoluționară care ar fi permis simularea conversațiilor cu persoanele decedate sau de ficțiune.
Microsoft a decis să renunțe la o tehnologie revoluționară dar controversată care simula conversații cu persoane dispărute sau eroi de ficțiune. Gigantul IT intenționa să dezvolte un chatbot prin intermediul căruia, o persoană putea simula discuții cu„ entități prezente sau trecute”, după cum relatează CNN.
Aplicația permitea unui utilizator să poarte conversații imaginare, cu rude, prieteni, celebrități, dar și persoane decedate sau de ficțiune. Deși tehnologia este posibilă, reprezentanții companiei au renunțat considerând că este mult prea „perturbatoare”.
Ideea unui astfel de chatbot a fost prezentată de Microsoft la Oficiul SUA pentru Brevete şi Mărci Înregistrate. Compania a obţinut un brevet care permite să dezvolte o asemenea aplicație folosind informațiile personale ale celor decedaţi. Totuşi, Tim O'Brien, administrator general la Microsoft pentru programe de Inteligenţă Artificială (IA), a asigurat că dezvoltarea acestui proiect a fost stopată. Într-un mesaj pe Twitter, el a precizat că nu există planuri pentru a continua dezvoltarea acestei idei.
Microsoft renunță la o tehnologie revoluționară
Tehnologia propusă miza pe colectarea informațiilor de pe internet și de pe rețelele de socializare pentru un interlocutor bazat pe învăţarea automată. Acest interlocutor artificial ar fi simulat o conversaţie reală cu persoana decedată. Aplicația ar fi adus inclusiv dovezi ale personalității acestuia.
Microsoft a inclus chiar noțiunea de modele 2D sau 3D ale persoanelor care au murit și de care rudele nu doresc să se despartă. Aplicația ar simula caracteristicile individului reprezentat, folosindu-se stilul, tonul vocea, dicția acestuia. Pentru a face simularea cât mai reală, aplicația ia în calcul atributele, interesele, opiniile, datele demografice, de gen sau profesia. Mai mult, chatbotul ar putea utiliza şi recunoaşterea facială şi a vocii, pentru a simula persoana decedată în reprezentare tridimensională.
Deşi Microsoft nu doreşte să dezvolte produsul, patentul demonstrează posibilităţile reale ale tehnologiei de Inteligenţă Artificială. Gigantul tehnologic a subliniat că în toate proiectele de IA pe care le va dezvolta va ține seama de parametrii etici.
Ce este un chatbot
Un chatbot sau robotul de chat este aplicație care simulează și procesează conversația umană. Acesta permite oamenilor să interacționeze cu dispozitivele digitale, ca și cum ar comunica cu o persoană reală.
Un astfel de robot poate fi bazat pe o tehnologie rudimentară și răspunde la o întrebare simplă. Sau, odată cu dezvoltarea IA poate deveni mai sofisticat.
Chatbot este și asistentul digital care învață și evoluează pentru a oferi informaţii neaşteptate. Totul pe măsură ce colectează și procesează informații persoana cu care interacționează.