MICI SECRETE, MARI EFECTE: Pot să pun aer condiţionat în bucătărie?

MICI SECRETE, MARI EFECTE: Pot să pun aer condiţionat în bucătărie?

Vă răspunde TEODOR TERETEAN, profesor dr. inginer.

Vara este foarte cald la mine în bucătărie, chiar şi atunci când nu se găteşte, astfel încât m-am gândit să montez un aparat de aer condiţionat. Se poate? Îmi recomandaţi o astfel de investiţie? Nu vă recomand să puneţi un aparat de aer condiţionat în bucătărie şi o să vă şi explic de ce. Volumul bucătăriilor variază considerabil: în blocurile mai vechi acest spaţiu are maximum 20 mc, în cele noi pot fi de câteva ori mai mari.

Pe lângă căldura produsă de aragaz şi cuptor, gătitul este însoţit şi de emanări importante de grăsime (vapori) şi aerosoli (particule arse) rezultate din fierturi, prăjeli, fripturi etc. Chiar dacă, peste aragaz, există o hotă bună, aer poluat tot rămâne în încăpere. Cu toate acestea însă, răcirea bucătăriei, vara, cu splitul, generează curenţi de aer periculoşi. Iată deci ce vă recomand:

  • nu montaţi splituri în bucătăriile mici, pentru că vă pot îmbolnăvi;
  • o mai bună soluţie: răciţi o cameră alăturată (care are aer proaspăt, de afară) lăsând uşa întredeschisă pe unde să intre, fără curenţi, aer răcorit;
  • dacă aveţi o bucătărie mare, o puteţi dota cu instalaţii de aer condiţionat, dar unele special concepute. În plus, trebuie să ştiţi că, în timp, splitul din bucătărie se îmbâcseşte cu grăsimi şi „mâzgă“ din prăjeli, devenind nefuncţional.

"Răcirea bucătăriei, vara, cu splitul, generează curenţi de aer periculoşi."

NOTĂ. Aşteptăm întrebările dumneavoastră la adresa casa@evz.ro sau pe adresa „Evenimentul zilei“, bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2, Bucureşti, secţiunea Casa.

Ne puteți urmări și pe Google News