METEO. ANM avertizează românii că temperaturile vor alterna. Va fi depășit recordul absolut al lunii iunie?

METEO. Valorile termice săptămâna aceasta vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval în regiunile estice și nordice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

METEO. Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci, valorile termice urcând la peste 30 grade Celsius în perioadele calde, iar în cele ploioase, precipitaţiile depăşesc cantităţile medii lunare într-un interval de numai câteva ore, conform caracterizării climatice a lunii iunie, publicată de ANM.

METEO. Temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este 42 grade Celsius, aceasta fiind înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938. La polul opus, temperatura minimă absolută a lunii iunie în România este de minus 12 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939. Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna iunie este cea mai bogată în precipitaţii dintre toate lunile anului.