Câteva rapoarte referitoare la respectarea drepturilor fundamentale ale omului în România relevă încălcări grave ale acestora, ce nu doar că nu stârnesc reacţii adecvate din partea autorităţilor, dar sunt ignorate - cu mici excepţii - tocmai de societatea civilă şi de presă, transmite Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR). Potrivit acesteia, unele dintre aceste încălcări sunt “minimalizate, bagatelizate şi justificate în presă”.
Declaraţiile ei fac parte dintr-un mesaj mai amplu, postat astăzi pe o reţea de socializare, în contextul în care data de 10 decembrie marchează Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Iată mesajul ei integral, reluat de anul trecut:
“Recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Aceasta e fraza care deschide Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi conţine în ea toata înţelepciunea, toată legea şi toată dreptatea pe care ar trebui să se construiască statul de drept. Demnitate. Drepturi egale şi inalienabile. Pe acest fundament stă libertatea individuală, dreptatea şi pacea fiecărui popor, a fiecăruia dintre noi. V-aţi întrebat de ce aceste drepturi se numesc fundamentale? Luăm această formulă, o repetăm la nesfârşit şi îi uităm esenţa, conţinutul. Drepturile şi libertăţile acestea, ce aparţin fiecărui om prin simplul fapt al naşterii sale, sunt fundamentul, baza pe care stă un stat liber, un stat democratic. Orice încălcare a acestor drepturi reprezintă o lovitură în fundaţia acestui stat, orice tolerare a încălcării acestor drepturi de către societate este o autosubminare a drepturilor fiecăruia dintre noi. Am citit recent câteva rapoarte referitoare la respectarea drepturilor omului în România, privind drepturile copiilor, ale persoanelor cu dizabilităţi, libertatea religioasă sau condiţiile din penitenciare. Drepturi diverse, dar deopotrivă fundamentale. Ele relevă încălcari grave ale drepturilor fundamentale în România, unele îngrozitoare, ce nu doar că nu stârnesc reacţii adecvate din partea autoritatăţilor, dar sunt ignorate - cu mici, dar remarcabile excepţii - tocmai de societatea civilă şi de presă. Ba mai nou, unele dintre aceste încălcari sunt chiar minimalizate, bagatelizate şi justificate în presă. Lipsa de reacţie a societăţii la încălcările drepturilor omului dezvăluie lipsa unei culturi reale a drepturilor fundamentale, valoarea şi importanţa acestora nefiind conştientizată şi interiorizată de fiecare individ în parte. Declaraţia îţi garantează pe hârtie aceste drepturi fundamentale, dar dacă tu în mod real nu ai conştiinţa acestor valori şi nu lupţi pentru apararea lor, garantarea acestora rămâne pur teoretică. Nimeni nu îţi poate garanta dreptul la viaţa privată, de exemplu, când tu eşti de acord cu încălcarea sa, spunând că eşti de acord cu asta pentru că nu ai nimic de ascuns. Nimeni nu îţi poate garanta ceva la ce renunţi de bunăvoie. Iar aici poţi să incluzi libertatea, viaţa privată, procesul echitabil sau orice alt drept fundamental garantat de Constituţie. E nevoie de timp şi efort pentru fundamentarea acestei culturi a “statului de drept”, pentru a înţelege că, fără garantarea drepturilor fundamentale, nu există libertate şi că, prin modul în care aceste drepturi sunt respectate, avem măsura modului în care statul protejează şi respectă fiecare cetăţean, ca individ. Cultura drepturilor omului, la fel ca şi credinţa, implică asumare, răspundere şi stăruinţă. Este un efort individual şi colectiv deopotrivă, iar acest lucru este perfect sintetizat în finalul Preambulului Declaraţiei, care se încheie cu îndemnul “ca toate persoanele şi toate organele societăţii să se străduiască, având această Declaraţie permanent în minte, ca prin învăţătură şi educaţie să dezvolte respectul pentru aceste drepturi şi libertăţi”. În final, mai reamintesc fiecărui cetăţean român că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului conferă drepturi individuale fiecăruia dintre el, drepturi ce prevalează inclusiv asupra legilor interne. Constituţia României prevede că “dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.” Vă invit, de aceea, să (re)citiţi această declaraţie care ne garantează tuturor drepturi ce, în fond, ne definesc ca oameni. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/…/declarati… Tot în această zi se serbează în Europa ziua avocatului. Nu întâmplător, pentru că avocaţii sunt primii apărători ai drepturilor fundamentale ale omului. Le doresc succes fiecăruia dintre ei şi tuturor le urez: LA mulţi ani!
Recomandările noastre
