Naţionaliştii finlandezi au obţinut un rezultat spectaculos la alegerile parlamentare din ţara nordică, iar unii oficiali europeni se tem că efectele scrutinului se vor simţi în UE.
Un partid populist şi naţionalist, cu o poziţie fermă împotriva ajutoarelor financiare din UE şi a imigraţiei îi sperie un pic pe europeni după ce a obţinut 19% la alegerile parlamentare din Finlanda, în creştere spectaculoasă de la doar 4%.
Rezultatul grupării Adevăraţii Finlandezi (Perussuomalaiset), care îi plasează pe locul trei în parlament, după conservatori (20,4%) şi social-democraţi (19,1%), pune sub semnul întrebării poziţia viitorului guvern în privinţa acordului financiar pentru susţinerea Portugaliei. Gruparea Adevăraţii Finlandezi a anunţat deja că se opune ajutorului destinat Lisabonei, iar parlamentul de la Helsinki are puterea de a bloca acest împrumut, cu repercusiuni nefaste asupra zonei euro, spun comentatorii. Există o îngrijorare în Europa. Ministrul de externe suedez, Carl Bildt, a scris pe blogul său că rezultatul Adevăraţilor Finlandezi, obţinut pe o platformă anti-imigraţie şi anti-europeană, reprezintă o provocare pentru relaţiile Finlandei cu UE. "O Finlandă care întoarce spatele atât ţărilor nordice cât şi Europei ar fi o altă Finlandă. Nu cred însă că se va ajunge atât de departe", a spus Bildt, care s-a arătat îngrijorat şi de tonul adoptat de partidul naţionalist la adresa minorităţii suedeze din Finlanda. Există însă şi mulţumire. Acest succes "reprezintă un progres remarcabil, în linie cu ce se întâmplă în mod logic în numeroase alte ţări din Europa" şi care este "de bun augur pentru viitor", a apreciat într-un comunicat al Frontului Naţional, partidul de extremă dreaptă din Franţa, eurodeputatul Bruno Gollnisch.
Aproape de popor
Adevăraţii Finlandezi, succesori ai Partidului Rural din anii ’70-’80, se adresează cetăţenilor nemulţumiţi de precedentele guvernări, pierzătorilor şi absenteiştilor. Au un mesaj naţionalist - ce respinge integrarea profundă europeană, dar şi bilingvismul Finlandei, unde se mai vorbeşte şi suedeza - şi unul xenofob, care susţine că imigraţia de orice fel nu se potriveşte culturii finlandeze, notează BBC. Adevăraţii Finlandezi cred că rolul femeii în societate este acela de a naşte copii puri, finlandezi.
"Apropiat de popor", aşa cum îl vede electoratul, charismatic, inteligent şi cu simţul umorului, liderul Adevăraţilor Finlandezi, Timo Soini, e artizanul succesului. Alegătorii spun că ştie să explice simplu lucrurile complicate. Soini ştie şi să evite dezbaterile ce i-ar putea lipi eticheta nu tocmai plăcută de "extremist" - cum ar fi cele privind poziţia anti-imigraţie. Din acelaşi motiv minimalizează prezenţa în partid a unor elemente dure ultranaţiona liste: "Sunt doar zece oameni, dar bine organizaţi".
Vaca finlandeză
Finlanda are una dintre cele mai sănătoase economii din UE şi unul dintre cele mai mici deficite publice, într-un moment în care alţii se luptă cu datoriile publice. Însă finlandezii îşi amintesc de recesiunea din anii ’90 şi de vremurile grele trăite. Şi Soini îşi aminteşte şi subliniază că banii finlandezilor şi ai europenilor în general, nu trebuie cheltuiţi pe mecanisme de salvare care nu funcţionează. Îşi declară simpatia pentru Irlanda, dar nu crede că ar fi trebuit să primească ajutorul financiar. El se opune zonei euro şi preferă o uniune europeană economică, mai relaxată. Alegătorilor le explică aşa cum i-a obişnuit, simplu. "Vaca finlandeză trebuie mulsă în ţară, iar laptele nu trebuie trimis în străinătate pentru acte de caritate", spune el pentru televiziunea publică, YLE. În vreme ce Comisia UE a spus ieri că discuţiile privind ajutorul financiar pentru Portugalia merg mai departe, la Helsinki încep negocierile pentru formarea guvernului. Conservatorii - care susţin ferm un acord pentru salvarea Portugaliei - şi social-democraţii - care doresc modificarea acestui acord - pot, în teorie, să formeze o coaliţie. Liderul conservator Jyrki Katainen, fost ministru de finanţe, este în orice caz omul care are cele mai multe şanse de a o înlocui pe fosta şefă a guvernului, Mari Kiviniemi, din Partidul de Centru, care a pierdut alegerile. Adevăraţii Finlandezi, al căror număr de mandate în legislativul de la Helsinki a crescut brusc de la doar 5 la 39, spun însă că excluderea lor din guvern ar fi nedemocratică.