Papa Francisc a condamnat „nebunia războiului” din Ucraina în timpul omiliei sale din Duminica Floriilor. Suveranul Pontif a vorbit în fața mii de creincioș romano-catolici care s-au strâns în Piața Sfântului Petru, după pandemia de coronavirus.
Papa Francisc a denunţat „nebunia războiului” într-o „lume violentă şi rănită”, făcând referire la conflictul din Ucraina. Suveranul Pontif a susținut prima omilie în Duminica Floriilor, în fața a mii de credincioși romano-catolici care au revenit în Piaţa Sfântul Petru după pandemie, după cum relatează EFE.
Mesajul său a fost concentrat pe ororile războiului, chiar dacă nu a făcut nu a făcut o aluzie explicită la ceea ce se petrece în Ucraina. Papa Francisc a avut numeroase intervenții, în ultima perioadă în care a insistat asupra necesității opririi conflictului. de această dată și-a arătat preocuparea pentru o lume „rănită” de război.
Suveranul pontif a deplâns utilizarea violenţei și a amintit de martiriul lui Iisus din Nazaret. El a amintit că cei ce recurg la război uită de Dumnezeu, care este Tatăl, dar și de ceilalți oameni „care sunt frați”
„Când se recurge la violenţă, nu mai ştim nimic despre Dumnezeu, care este Tatăl, şi nici despre ceilalţi, care sunt fraţi. (…) Uităm de ce ne aflăm pe lume şi comitem cruzimi absurde. O vedem în nebunia războiului, unde Hristos este din nou răstignit”, a avertizat Papa Francisc
Războiul, tema centrală a Săptămânii Sfinte
Papa Francisc a spus, în discursul său, că Iisus Hristos este răstignit între refugiații care fug din calea războiului, dar și între soldații trimiși să-și ucidă frații.
„El este răstignit în refugiaţii care fug de bombe cu copii în braţe. El este răstignit în bătrânii care sunt abandonaţi la moarte, în tinerii lipsiţi de viitor, în soldaţii trimişi să-şi ucidă fraţii”, a spus Suveranul Pontif.
De asemenea, Papa a precizat că războiul va fi tema centrală a acestei Săptămâni Sfinte.
„Încurajez să mergem spre Paşti cu iertarea lui. Pentru că Hristos mijloceşte continuu în faţa Tatălui pentru noi şi, privind lumea noastră violentă şi rănită, nu oboseşte să repete: «Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac»”, încheiat el.
Papa a vorbit stând așezat
Ritualul Duminicii Floriilor, care comemorează intrarea lui Iisus în Ierusalim şi deschide Săptămâna Sfântă, este unul dintre cele mai iubite de credincioşi şi a început cu procesiunea ramurilor în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican în faţa a mii de oameni, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 2019 din cauza pandemiei.
Papa Francisc, care suferă de o problemă la genunchi, care îi face greutăți la mers, şi-a citit omilia stând aşezat. El a binecuvântat ramurile de pe un altar aflat la uşa bazilicii şi nu de pe obeliscul din centrul pieţei, ca în anii precedenţi. El nu a continuat procesiunea cu credincioşii şi clerul.