Mesaj de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Ce a transmis Klaus Iohannis

Mesaj de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Ce a transmis Klaus Iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a adresat, luni, un mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Șeful statului a susținut că, prin cultivarea armoniei interetnice, se va consolida o societate „puternică" şi „prosperă".

Mesaj de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Şeful statului a remarcat contribuţia „semnificativă" a minorităţii maghiare din România şi a reprezentanţilor săi politici la paşii importanţi făcuţi de ţara noastră. În integrarea europeană, în recuperarea valorilor democratice şi în aşezarea societăţii noastre pe temelia respectului drepturilor omului şi protecţiei minorităţilor.

El a subliniat că lupta împotriva pandemiei de COVID-19 şi eforturile solidare de depăşire a greutăţilor perioadei sunt o dovadă că românii şi maghiarii pot să-şi fructifice calităţile şi potenţialul uman deosebite. Ziua de astăzi este una care vă oferă prilejul de a reafirma valorile pe care le prețuiți și care v-au unit ca popor, precum şi de a prezenta cu mândrie identitatea care v-a consacrat în istorie și în cultura universală, a mai spus Iohannis.

Mesajul președintelui Iohannis

Mesaj de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. „Pentru dumneavoastră, cetăţenii români de etnie maghiară, ziua de astăzi este una care vă oferă prilejul de a reafirma valorile pe care le prețuiți și care v-au unit ca popor, precum şi de a prezenta cu mândrie identitatea care v-a consacrat în istorie și în cultura universală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Remarc și cu această ocazie contribuţia semnificativă a minorității maghiare din România şi a reprezentanților săi politici la pașii importanţi făcuți de ţara noastră în integrarea europeană, în recuperarea valorilor democratice şi în așezarea societăţii noastre pe temelia respectului drepturilor omului şi protecţiei minorităţilor. Acestea sunt fundamente ale parcursului nostru comun pentru un viitor european, care arată înţelegerea profundă a învățămintelor trecutului.

Lupta împotriva pandemiei şi eforturile solidare de depășire a greutăților perioadei pe care o traversăm sunt o dovadă că românii şi maghiarii pot să-şi fructifice calitățile şi potenţialul uman deosebite. Împreună, prin cultivarea armoniei interetnice, vom consolida o societate puternică și prosperă, un proiect comun în cadrul căruia minoritatea maghiară din România îşi are locul şi contribuțiile sale remarcabile”, se arată în mesajul președintelui Klaus Iohannis.