Veteranii "exilului" ne sfatuiesc sa nu dam o tara in constructie pe un Occident in decadere.

Slujba dinaintea Bobotezei aduna o mana de oameni in Biserica romaneasca "Sfantul Nicolae" din Offenbach - oras de langa Frankfurt (Germania): se ghicesc la lumina lumanarilor sa-si faca urari de an nou, inainte de spovedanie. Sunt in majoritate romani plecati de pe vremea comunismului, care au invatat sa se roage la mii de kilometri de bisericile primului acasa.

Germania este pentru ei cealalta lume, una mai putin bogata decat in primii ani de "exil", rupta intre problemele imigrantilor vechi sau noi si cele ale nemtilor.

O Romanie impinsa in sus de integrarea europeana ramane, spun ei, solutia pentru cei care vad poarta deschisa spre mai bine. Daca nu lipsa sigurantei materiale din Germania, macar frica de faptul ca vor trai ca oameni fara tara ar trebui sa-i tina pe romani acasa.

Civilizatia, intinsa pe autostrazi

Foarte nationalista, dar mai mult pentru Germania, se declara Michaela Schöck, sasoaica ajunsa aici in anii ‘70. "In momentul de fata, este criza in Germania. In cativa ani, se va ajunge la o nivelare intre Romania si Europa, iar oamenii nu vor mai cauta de munca in partea asta", preconizeaza ea.

Dupa ce a spalat pe jos, a facut scoala si s-a angajat la posta. Traieste acum dintr-o pensie de 700 de euro, din care 100 se duc din prima pe asigurarea de sanatate, iar alti 500 pe chirie. Ramane venitul sotului, pensionat imediat dupa intrarea in forta a muncitorilor polonezi pe santierele nemtesti: el castiga in jur de 13 euro pe ora, polonezii cereau doar patru, iar seful incepuse sa se uite stramb.

La celalalt capat al Europei, unul dintre nepoti lucreaza la o editura romaneasca si ajunge deocamdata, de bine, de rau, la vreo 800 de euro.

Cand vine vorba de ce o sa fie mai departe, ea spune ca totul depinde de romani. Trebuie sa se lepede mai intai de coruptie. "Eu am masina, dar nu vin niciodata cu ea in Romania. Stiu ca, atunci cand vad numar de Germania, politistii romani se comporta ca in alte vremuri. Asa ca merg frumos cu trenul pana in Arad, iar la gara ma asteapta rudele cu masina", spune femeia. 

"Cum faceti, asa ajungeti", mai crede doamna Michaela, pentru care apropierea de civilizatie se masoara in numarul de kilometri de autostrada construiti.

Lectia Germaniei

Dintre cei aproximativ 7.000 de romani stabiliti oficial in landul german Hessen, intre 500 si 600 locuiesc in orasul Offenbach, estimeaza parintele paroh Stefan Anghel. Nu exista insa date clare, iar de numele unora dintre ei afla abia atunci cand este chemat pentru o ultima spovedanie.

Veneau multi romani necajiti in zona Frankfurtului intr-o vreme, ii stia si ii sfatuia de fiecare data sa isi caute de munca cinstita acasa. Pentru ca era deja plina Germania de saraci, iar cerintele pentru a ocupa un loc de munca insemnau, in prima faza, cunoasterea limbii germane.

De multe ori, parintele a fost sunat pentru ceva ajutor de romani care "s-au ars", uneori si pentru a le gasi ceva de lucru.

"Pentru unii a trebuit sa ma pun in fata politiei, pentru ca n-aveau acte, n-aveau bani si voiau inapoi la lucru. Unul a venit sa lucreze, a zis ca e sofer, altul ca da meditatii la matematica. Acum, eu nu-i pot ajuta, iar ei nu inteleg asta", arata parintele. Dintre cei cu situatie speciala, pe unii i-a gazduit totusi pentru o vreme in camerele casei parohiale.

Sunt tot mai putini cei care vin asa, acum stiu ce se poate intampla. "Acum cativa ani insa venise unul care platise 500 de marci si primise contract, i se spusese ca nu trebuie sa stie germana. A lucrat la un carusel, dar a trebuit sa plece acasa repede. L-au dus frumos cu masina pana la o benzinarie, i-au dat si niste bani de mancare. A luat-o omul pe jos spre Offenbach. A stat patru saptamani, nu mai voia sa plece", isi aminteste preotul.

Ajutorul social, refuzat din mandrie

Si nemtii au saracit, daramite imigrantii. Parintele Anghel stie asta din experienta, intrucat biserica romaneasca este, ca toate lacasurile de cult crestine, angajata social: ajuta in jur de 60-70 de persoane fara adapost aduse din alte zone.

"Sunt oameni care cauta in cosul de gunoi, care din mandrie au refuzat ajutorul social dupa ce si-au pierdut casa. Timp de cate trei zile, acestia sunt gazduiti de un oras, primesc o mancare calda, un pachet. Ne organizam cate sase-sapte persoane si avem grija de ei. Si pomenile, pentru ca nu avem unde sa le dam, mergem in gara centrala si le impartim", povesteste parintele Anghel.

Vestul se uneste cu Rasaritul printr-o nemaivazuta punte a saraciei, grea de uimiri.   

Treaba nemteasca

Mortul in capela, animalul in curte si pestele in apa

Europenizarea profunda, care provoaca zambete in Romania de astazi, a insemnat schimbari rapide pentru germani.

> Interdictia de a tine mortul in casa a fost introdusa in primii ani de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Peste vreo 20 de ani insa, atunci cand reglementarea a disparut, devenise un obicei absolut civilizat si normal, respectat cu sfintenie, povesteste parintele Anghel;

> In schimb, animale crescute in curtile de oras exista, singura problema fiind cu cele care pot intra in contact cu cele salbatice, in apropierea padurilor, si au risc de turbare;

> Doamna Michaela Schöck obisnuieste sa mearga cu sotul la pescuit, pe malul raului Maine, si stie de ce nu este peste in apele romanesti. "Pentru ca-l omorati de mic. Aici, daca ai prins vreunul mic, trebuie sa-l tai marunt - treaba nemteasca - si sa-l arunci inapoi, sa fie hrana pentru ceilalti pesti", spune ea.

VREMURI FARA INTOARCERE

"In ‘87, Ceausescu ne-a dat stingerea"

Constanta Balasoiu a jucat volei la Rapid Bucuresti pana in 1985, a plecat atunci prin transfer la o echipa nemteasca. Si-a urmat, de fapt, sotul fugit din tara, beneficiind de prevederile legale care inlesneau intregirea familiilor.

Ca sportiva, o ducea bine in Romania, a venit insa sa-si faca o alta viata, "sa ma cunoasca lumea si aici". Vine la biserica sa vada romani, de asta a facut si doua restaurante cu specific romanesc in Offenbach. A renuntat insa deoarece s-a saturat sa dea pe degeaba, a cumparat apoi masini de fast-food pentru cei care lucreaza pe santierele de constructii.

In Romania s-a intors prima data in ‘87. A fost la mare, iar atunci cand "Ceausescu a dat stingerea" a jurat ca o sa fie si ultima vizita. A mai venit insa peste alti 13 ani, pentru a gasi un Bucuresti in care nu mai recunostea mare lucru.

Iar de atunci se intoarce in tara constant. "Acum, imi pare rau ca am plecat, pentru ca nu mai am tara. Nu ma simt bine nici aici, nici cand ma intorc in Romania", spune ea.

Istorie

Au mers la patriarh sa le aprobe parohia

Parohia romaneasca din Offenbach a fost infiintata in 1975 de parintele Tudor Alexandru. Drumul a fost greu, din cauza impotrivirilor de inceput ale Patriarhiei Romane.

Un grup de credinciosi a fost chiar la Bucuresti, pentru a-l convinge pe capul Bisericii romanesti de la acea vreme de necesitatea ei.

Pentru cateva luni, slujbele s-au desfasurat in garajul unuia dintre credinciosi. Pana la urma, ortodocsii romani au fost ajutati sa tina slujbele, impreuna cu sarbii, intr-o fosta capela din Isenburger Schloss.

La vremea respectiva, era una dintre cele sapte parohii romanesti din Germania, infiintata dupa cea din Baden Baden - ctitorie a Mitropoliei Moldovei - si cea de la Munchen.

Biserica a functionat in respectiva capela pana in 1997, atunci cand li s-a cerut o chirie mult peste posibilitatile credinciosilor romani. Peste ceva timp insa, Parohia Reformata Franceza le-a pus gratuit la dispozitie romanilor biserica lor timp de un an, pentru slujbele duminicale.

Acestea se tin insa si acum in respectivul spatiu. Intre timp, parintele Stefan Anghel, care slujeste in Offenbach din 1995, a reusit sa stranga intr-un an bani de avans la un credit pentru un nou imobil, adica 120.000 de euro. Din banii adunati luna de luna, imobilul se transforma intr-o modesta, dar adevarata biserica.

In prezent, in orasele Germaniei functioneaza 38 de parohii romanesti, reunite sub tutela Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Germania, Europa Centrala si de Nord.