Italia sprijină eforturile Națiunilor Unite de a relansa un proces politic care să ducă la reunificarea tuturor instituțiilor libiene, iar Guvernului de unitate națională - care are sediul la Tripoli și nu controlează zona Cirenaica - îi cere „să intensifice eforturile de combatere a traficului de persoane”.
Meloni la Tripoli
Vizita Giorgiei Meloni la Tripoli, a patra în doi ani, a durat câteva ore, dar a avut diferite niveluri de acțiune.
La Forumul de Afaceri italo-libian, Meloni a vorbit despre o „etapă complet nouă a relațiilor noastre economice și comerciale”, marcată de diverse acorduri comerciale și de anunțul că „ITA Airways va conecta din nou cele două națiuni ale noastre, din ianuarie 2025”.
În sală au fost prezenți reprezentanți ai lumii afacerilor locale și a peste două sute de companii italiene, precum și ministrul Afacerilor și Made in Italy, Adolfo Urso.
Forumul de Afaceri nu mai avea loc în Libia de peste zece ani și a fost și prilejul unei întâlniri bilaterale cu prim-ministrul Guvernului de unitate națională libian, Abdul Hamid Mohammed Dabaiba.
Combaterea traficului de persoane, o prioritate
Întâlnirea s-a axat pe gestionarea fluxurilor migratorii, în care premierul italian s-a concentrat și pe necesitatea „consolidării cooperării cu națiunile de origine” și a creării „parteneriatelor egalitare” cu țările africane în cadrul Planului Mattei.
Roma se concentrează pe canalele de migrație legală, prin decretele de fluxuri pentru muncitorii străini.
„Mecanisme care funcționează doar dacă sistemele de producție ale celor două națiuni cooperante vorbesc între ele”, a subliniat Meloni, menționând că „relația cu Libia este o prioritate pentru Italia și o prioritate pentru Europa”.
Meloni vrea o cooperare economică lărgită cu Libia
Şi din această perspectivă, premierul Meloni pune accent pe consolidarea cooperării bilaterale în diverse sectoare industriale, amintind că „Italia reprezintă pentru Libia o poartă privilegiată de acces la una dintre cele mai mari piețe de energie din lume, cea europeană, formată din 500 de milioane de consumatori”.
Printre acordurile semnate cu această ocazie, se află și confirmarea atribuirii către compania italiană Todini a construcției a două loturi din așa-numita Autostradă a Păcii, un proiect început în 2008 de Muammar Gaddafi și Silvio Berlusconi, apoi blocat între războiul civil și conflictul dintre Tripoli și Cirenaica condusă de generalul Khalifa Haftar, care include și mercenarii pro-ruși ai grupului Wagner.
În ultimele luni, Meloni a încercat să negocieze cu toți partenerii din acest scenariu. Obiectivul este de a obține o stabilitate complexă. Și, între timp, la Tripoli, Meloni a vrut „să reafirme angajamentul Guvernului italian de a fi alături de Libia și de poporul său în această nouă fază de reconstrucție și dezvoltare”, potrivit Ansa.
(Traducerea: Oana Avram, RADOR RADIO ROMÂNIA)