Meduza Nomura, bomba ecologică a omenirii. Singura vietate din lume care nu poate fi omorâtă

Meduza Nomura, bomba ecologică a omenirii. Singura vietate din lume care nu poate fi omorâtă

Este o meduza de dimensiuni mari, încadrându-se, din acest punct de vedere, în clasa meduzelor roșietice, denumite pupular „Coama de leu”, ale căror tentacule ating până la 15 metri și care reprezintă cei mai mari cnidarieni din lume.

Meduza Nomura trăiește în Marea Japoniei și Marea Chinei și începe să devină o problemă a omenirii.

Mutațiile survenite aspura ei o transformă, însă, într-o bombă ecologică ce nu poate fi contracarata.

La începutul anilor 2000, japonezii i-au învinuit pe chinezi că din cauza deversărilor în mare a unor reziduuri chimice, au avut loc mutații genetice asupra unor specii. Acestea ar fi dus la apariția unor monștri marini, care contribuie la distrugerea ecosistemului marin.

Adultii cresc pana la 2 metri in diametru, lungimea tentaculelor depaseste 30 de metri si ating o greutate de peste 220 de kilograme

Fiecare dintre femele depune peste un miliard de ouă o dată, numărul exemplarelor din această specie devenind în ultimii ani îngrijorător de mare. Dacă în trecut coloniile de meduze apăreau o data la 40 de ani, începand din 2002 ele apar anual.

Ouăle depuse de femele în apă, ajung pe fundul oceanului sub formă de polipi, care rămân inactivi până când se schimbă condițiile de mediu și apele se încălzesc, după care se transformă în milioane de meduze gata să devoreze cantități impresionabile de fitoplancton. Specialiștii niponi au calculat că un singur exemplar matur poate consuma într-o singură zi echivalentul unui bazin olimpic plin cu plancton, ceea ce poate avea efecte catastrofale pentru sutele de specii marine, care se văd, astfel, lipsite de principala sursă de hrană.

Efectele catastrofale nu au întarziat să apară. În ultimii ani, meduzele Nomura s-au înmulțit atât de mult încât pescarii au devenit alarmați, mii de tone de astfel de vietăți luând locul peștilor în navoadele lor. Puținii pești prinși de către aceștia erau injectați cu veninul giganticei meduze, fiind imposibil de consumat. Chinezii au fost cei care au găsit o soluție temporară la această problemă, transformând carnea meduzelor Nomura în preparate delicioase ale bucatariei tradiționale. Japonezii au încercat și ei să consume carnea monstrului oceanelor, care, deși este foarte bună nu a avut un foarte mare succes în rândul populației nipone.

Cauzele invaziei meduzelor Nomura sunt: creșterea acidității apelor oceanice – se pare că acestea prosperă în condiții de poluare cât mai mari, încălzirea globală și pescuitul intensiv al speciilor care se hrăneau cu Nomura - tonul, țestoasele și șopârlele de mare.

Încercarea de a le decima numărul prin tăiere sau cioarțire s-a soldat cu eșec, deoarece meduzele Nomura au un sistem de reproducere unic, fiecare exemplar ucis eliberând în apă milioane de zigoți care se transformă în polipi inactivi, gata să se transforme în miliarde de alte meduze.

 

Ne puteți urmări și pe Google News