Antiviralul Paxlovid, folosit de președintele Americii, Joe Biden, după ce s-a infectat cu coronavirus, va putea fi cumpărat, în curând, și în România. Vestea a fost dată de Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Medicamentul pe care medicii i l-au prescris lui Joe Biden, atunci când președintele SUA s-a îmbolnăvit de coronavirus va ajunge și în România. Despre acest subiect a vorbit Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. Este vorba despre antiviralul Paxlovid, care se va găsi și în farmaciile din țara noastră, după cum a anunțat oficialul.
Paxlovid se va găsi și în România
„Ne ocupăm și am demarat în urmă cu două săptămâni deja procedurile pentru completarea stocurilor de antivirale. Să știți bine că noi am vrut să-l achiziționăm (n.r. - Paxlovid) și în primul trimestru al acestui an. Au fost niște condiții comerciale imposibil de îndeplinit în acel moment.
Între timp am găsit mult mai multă deschidere și flexibilitate și sper ca în perioada următoare, alături de Molnupiravir, celălalt antiviral specific de care vă vorbeam că este disponibil, și de Favipiravir, care există deja în stoc, Remdesivir, în spitale. Vom avea și cel de-al patrulea antiviral care poate fi utilizat în tratamentul acestei boli”, a anunțat Alexandru Rafila la Antena 3.
În altă ordine de idei, ministrul Sănătății a spus că starea generală a spitalelor din țara noastră este mai bună față de cea existentă în urmă cu un deceniu.
Alexandru Rafila, constatare despre starea spitalelor din România
„Starea spitalelor din România s-a îmbunătățit față de ceea ce știam eu în urmă cu 10 ani. Eu am mai lucrat la Ministerul Sănătății ca și secretar de stat, în 2012.
Am umblat foarte mult în țară în această perioadă, am vrut să văd care este starea spitalelor și am fost foarte plăcut surprins să constat că acolo unde spitalele sunt în grija autorităților locale, fie că discutăm de Consiliul Județean, fie că discutăm de primării, multe dintre aceste autorități care au avut perseverență, viziune, au găsit și resurse, au reușit să renoveze aceste spitale, total sau parțial. Am văzut lucrări de bună calitate”, a declarat Alexandru Rafila.