Max, întoarcere eroică

Max, întoarcere eroică

ANIVERSARE. Celebra barză din Avenches, Max, călătoreşte de 10 ani, iar pericolele, aventurile şi amorurile sunt urmărite de lumea întreagă, prin satelit, graţie balizei Argus care i-a fost ataşată.

Celebritatea păsării a fost consemnată de Cartea Recordurilor, de numeroase televiziuni din toată Europa, precum şi de publicaţii consacrate în subiecte despre natură.

Deja în Franţa, Elveţia şi Germania, Max a devenit un simbol al lumii vii, care în momentul de faţă nu se luptă doar cu pericolele obişnuite, ci şi cu problemele generate de încălzirea globală, notează publicaţia „L’Illustré“ din această săptămână.

Migraţie „turistică“

Baliza Argos le-a indicat cercetătorilor toate călătoriile lui Max, cu reprize de odihnă chiar şi de o săptămână, aidoma turiştilor care preferă călătoriile pe cont propriu, fără a depinde de vreo perioadă de cazare sau de vreun loc anume în care să servească masa.

Ca un exemplu, periplul său din toamna 2007-primăvara 2008 a marcat un sejur de 24 de ore la Lerida, în Spania, urmat de un altul de o săptămână în Castilia La Mancha, pentru ca apoi să se stabilească cinci săptămâni în Andaluzia, la 15 kilometri sud-vest de Sevilla.

Pe 12 ianuarie 2008, Max se pregăteşte să se întoarcă în Germania. În drumul său se opreşte pentru două zile la Cordoba, pe care o mai vizitase şi la dus. În februarie este deja la Viena, pentru ca martie s-o găsească acasă, în Salem.

Specie protejată

Max a mai stabilit un record. Este singura dintre cele 40 de berze marcate cu balize din 1999 şi până în 2001 care a rămas în viaţă. În 2007, i s-a înlocuit baliza veche, din cauză că era localizată din ce în ce mai greu de satelit.

Barza albă este foarte rară şi elveţienii cu atât o admiră şi o protejează mai mult. Dacă în 1948 nu exista niciun exemplar pe teritoriul Ţării Cantoanelor, acum trăiesc în această zonă peste 200 de cupluri de berze albe.

Ne puteți urmări și pe Google News