Aţi mers vreodată cu bicicleta pe o şosea udă?
Poate că da, măcar când eraţi copii, şi sigur aţi căzut. Cu gândul la zgaibele cu care vă întorceaţi atunci acasă, veţi înţelege ce combinaţie mortală la propriu poate ieşi între cele două roţi ale motocicletei, nepăsarea unora dintre şoferi şi apa cu bale verzui împrăştiată de primari pe străzile Capitalei.
Printre multele preocupări bănoase ale edililor stăpâni peste feliile tortului numit Bucureşti se numără nu numai globurile de Crăciun, pseudoasfaltările şi repetatele borduriade, ci şi contractele cu firmele de salubrizare. Care, bine-nţeles, contra unor sume substanţiale, sunt angajate pe sprânceană pentru a menţine curăţenia pe străzi.
Cum o fac pe trotuare, ştim cu toţii. Când vine vorba însă despre carosabil, orice paralelă cu urbele din Occident devine de-a dreptul obscenă. Pentru participanţii la trafic - şoferi, motociclişti, scuterişti sau biciclişti - fiecare zi înseamnă un crâmpei de sport extrem. Iar primarii, mereu în căutare de contracte rentabile, se străduiesc şi ei, după puteri, să sporească haosul.
Contribuabilii plătesc, via bugetul local, sute de milioane de euro anual către firmele de salubrizare care acţionează în Bucureşti, o parte dintre bani fiind alocaţi curăţeniei pe străzi. Pentru asta, târnurile şi tomberoanele nu sunt de ajuns, în luptă fiind aruncate maşinile-cisternă. Care, de sumele uriaşe încasate, „prestează“ servicii „excepţionale“: încarcă tone de lături din mizerabilele râuri bucureştene, deversându-le apoi pe şosele. O parodiere penibilă a metodei din străinătate, acolo unde străzile sunt spălate cu detergent, iar praful - aspirat.
În Bucureşti, e bine să te ferească sfântul - ca şofer şi, mai ales, ca motociclist - să mergi pe acolo pe unde au trecut cisternele cu lături. Mâzga aspirată din apa verzuie a Dâmboviţei transformă asfaltul într-o peliculă alunecoasă şi urât mirositoare. Pe care o plătim - bineînţeles, ca orice alt „serviciu“ făcut de aşa-zisele autorităţi - la preţ premium.
Recomandările noastre
