Măsurile de relaxare îi ard la buzunare pe români. Prețurile, în creștere alarmantă

Măsurile de relaxare îi ard la buzunare pe români. Prețurile, în creștere alarmantă

Nici bine nu au ieșit din pandemie că românii s-au văzut nevoiți să înceapă să scoată mai multi bani din buzunare.

Ridicarea restricțiilor de ciruculație a venit la pachet împreună cu creșterea prețurilor la benzină. Astfel, la doar câteva săptămâni de la relaxarea restricțiilor, benzina este deja cu 0,5% mai scumpă decât în plină pandemie.

Cu toate acestea, prețurile la carburanți sunt încă bune, sub 5 lei pe litru, cât erau înainte de pandemie.

După instituirea stării de urgență, prețul combustibililor a scăzut semnificativ, însă măsurile de relaxare au dus la o creștere destul de mare a barilului de petrol.

La noi, de la 1 iunie, de când a început al doilea val de relaxare, prețul benzinei a crescut cu 2 bani, la aproape 4,3 lei pe litru.

România se află pe locul 15 în topul statelor din Uniunea Europeană cu cea mai ieftină benzină și pe locul 16 cu cea mai ieftină motorină.

Din nefericire, există destul de mulți rmâni care nu își permit să facă plinul.

În urmă cu o lună, înainte de primul val de relaxare a restricțiilor, benzina a atins în România cel mai mic preț din ultimii 10 ani.

Cea mai ieftină benzină din România a putut fi cumpărată cu 4,13 lei litrul (Bacău), iar cea mai ieftină motorină cu 4,15 lei/litru (Adunații Copăceni, Giurgiu), arată Peco-online.ro

În principalele orașe din țară, după numărul de locuitori, cele mai mici prețuri sunt următoarele: București - 4,18 lei benzina, 4,43 lei motorina, Cluj-Napoca 4,21 lei benzina și 4,45 lei motorina, Timișoara 4,19 lei benzina și 4,39 lei motorina, Iași 4,19 lei benzina și 4,39 lei motorina și Constanța 4,19 lei benzina și 4,32 lei motorina, potrivit datelor peco-online.ro.

Cele mai mici prețuri la gaz petrolier lichfiat (GPL) în principalele orașe din țară sunt: București 2,55 lei/litru, Cluj-Napoca 2,47 lei, Timișoara 2,59 lei, Iași 2,60 lei și Constanța 2,59 lei pe litru.

Potrivit Ordonanței Militare nr.4, pe perioada stării de urgență, prețurile la energie electrică și termică, la gaze naturale, alimentarea cu apă, salubritate și carburanți nu au mai putut fi majorate.

„Odată cu publicarea prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, în perioada  stării de urgență, prețurile la energie electrică și termică, la gaze naturale, alimentarea cu apă, salubritate și carburanți nu mai pot fi majorate peste nivelul practicat astăzi (29 martie 2020), la data emiterii prezentei ordonanțe militare. Aceste prețuri pot doar să scadă, în funcție de cerere și ofertă. În niciun caz nu vor mai putea fi majorate”, declara la momentul respectiv Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne.

Ne puteți urmări și pe Google News