Măsuri luate în pandemie, care nu respectă logica. Adriana Stoicescu, judecător la Tribunalul Timiș, a prezentat o situație absurdă. În cadrul unui mesaj postat pe contul de Facebook. Magistratul își exprimă indignarea și se întreabă ce mai înseamnă normalitatea în România.

Măsuri în pandemie, care au stârnit nemulțumire

„Această cloacă în care a ajuns Romania a atins un nou maxim de nesimţire şi imbecilitate.
Daca ai ghinionul sa fii testat pozitiv, desi nu ai niciun simptom, dar erai nevoit să ieşi din ţară, apoi de disperare si revoltă te mai testezi de
DOUĂ ori, la laboratoare diferite, iar testele sunt negative, rămâi în arest la domiciliu, sănătos fiind, fiindca NU AVEM PROCEDURĂ PENTRU ASTFEL DE CAZURI.
„Decizia de carantinare a fost emisă, ai pierdut termenul de 24 de ore pentru a contesta, stai acasă.
Mai e cineva normal în ţara asta?”, a scris Adriana Stoicescu pe Facebook.

O altă situație, cea a intrării în carantină timp de 14 zile, la revenirea în țară, a stârnit o mare nemulțumire în rândul operatorilor din turism. Aceștia consideră că vor pierde foarte mulți clienți. Pentru că oamenii nu vor dori să plece în vacanțe sau excursii, apoi să stea în izolare două săptămâni.

Mesaj virulent pe Facebook

Altfel, săptămâna trecută, Adriana Stoicescu posta un mesaj vehement pe Facebook, legat de presiunile din justiție. „Oamenii trebuie să înţeleagă că magistraţii au un singur rol: să descopere şi să spună adevărul. Indiferent de consecinţe. Magistraţii, la rândul lor, trebuie să îşi accepte misiunea, să îşi îndeplinească rolul cu bună credinţă sau să plece acasă. Politicul nu trebuie să confunde puterea judecătorească cu un maidan, iar judecătorii trebuie să redevină o putere independent”. Scria judecătoarea.
„Auzurile, minciuna trebuie scoase la iveală. Societatea românească trebuie să afle ce s-a întâmplat în numele unei false cruciade deturnate de la scopul ei, doar pentru preamărirea unor personaje sau rezolvarea unor vendete personale. Justiţia a fost folosită în scop politic, oamenii minţiţi constant, magistraţii ameninţaţi şi şantajaţi”. Mai afirma Adriana Stoicescu.