Vine perioada Sărbătorilor de Iarnă, iar mulți români din diaspora vor să se întoarcă acasă pentru a fi alături de familiile lor.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a anunțat, joi, că românii care doresc să-și petreacă Sărbătorile de Iarnă acasă, în România, vor trebui să îndeplinească anumite condiții.
Potrivit lui Nelu Tătaru, românii din diaspora pot sta doar trei zile în țară dacă au un test COVID negativ realizat nu cu mai mult de 48 de ore în urmă.
Pentru cei care depășesc aceste trei zile, situația se schimbă, deoarece, ei vor trebui să intre în carantină
Măsuri drastice pentru românii din diaspora
„După cum ştiţi, sunt acele ţări care au o rată de infectare mai mare decât a noastră, iar condiţiile sunt aceleaşi: în măsura în care vin în ţară pentru trei zile, vin cu un test negativ (COVID), nu mai mult de 48 de ore.
Dacă vin pentru o perioadă mai lungă, intră în carantină pentru 14 zile, cu posibilitatea ca în a opta zi să facă acel test şi dacă este negativ, în a 10-a zi să iasă din carantină".
În context, ministrul a mai spus că autoritățile nu au în discuție un lockdown în perioada sărbătorilor de iarnă.
„Nu avem în discuție acest lucru. La fiecare unitate locală se aplică restricțiile, când e cazul", a precizat Tătaru.
Așadar, anul acesta se pare, că este greu de crezut ca românii plecați la muncă în străinătate să vină în număr mare în țară.
Un nou record negativ în România
În ultimele 24 de ore, România a înregistrat un nou record negativ. Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a anunţat, miercuri, că avem 5.343 de cazuri noi de COVID şi 107 decese.
Până miercuri, 28 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 222.559 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, iar 6.681 de oameni au murit din cauza COVID-19.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.934. Dintre acestea, 861 sunt internate la ATI, potrivit antena3.ro