Masa de Paște. Medicamente și remedii simple, care fac minuni pentru digestie

Excesele alimentare de Paşte ne cer să avem la îndemână câteva medicamente care pot uşura digestia. În plus, există și alte terapii naturale benefice pentru digestie.

Cu ocazia Sărbătorilor pascale, problemele digestive se fac simțite din cauza combinaţiilor alimentare sau a exceselor culinare. Organismul ne transmite diverse semnale de alertă pentru a ne determina să îi dăm o pauză arată Eva.ro. Cum poţi să eviţi stările de greaţă, vomă, arsuri gastrice, balonare, senzaţia de stomac greu, durerile de cap şi alte simptome care nu te lasă să te bucuri deplin de Sărbătorile pascale?

Ce trebuie să conţină trusa de urgenţă?

Este foarte util să îţi cumperi de la farmacie câteva medicamente care ajută în cazul tulburărilor alimentare, pe care să le ai la îndemână în situaţii de urgenţă. De asemenea, poţi să apelezi la ceaiurile medicinale cu efecte benefice asupra tranzitului intestinal şi la fructele care uşurează digestia. Iată ce nu trebuie să-ţi lipsească din trusa de urgenţă:

Medicamente care ușurează digestia sunt Colebil; Triferment; Debridat; Espumisan; Dygenzim forte; Digest duo; Mezym forte; Bil plus.

Fructe:

  • ananas proaspăt. Conţine bromelaină, o enzimă capabilă să degradeze proteinele şi favorizează digestia rapidă;
  • papaya conţine o enzimă numită papaină care ajută la digestia proteinelor, stimulează secreţia biliară;
  • kiwi.

Aceste fructe se pot consuma inclusiv după mesele îmbelşugate, întrucât au substanţe care favorizează digestia.

 "În momentul în care simţi că eşti balonat, enzimele din ananasul proaspăt şi kiwi îţi sunt de folos şi uşurează digestia. De asemenea, mare atenţie la cantitatea de alcool consumată! Reţine că alcoolul consumat în exces înrăutăţeşte foarte mult procesul de digestie", explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în nutriţie.

Ceaiuri care fac bine la digestie:

  • muşeţel- calmează stomacul şi ajută digestia;
  • anason- stimulează digestia;
  • mentă- ajută digestia şi reduce gazele intestinale;
  • ghimbir - calmează durerile abdominale, elimină gazele şi senzaţia de greaţă, stimulează metabolismul;
  • coriandru - combate balonările şi colicile intestinale;
  • anghinare - ajută procesul de digestie şi scade colesterolul;
  • chimenul - combate „gazele”, are un efect de stimulare a enzimelor pancreatice, ajutând la asimilarea alimentelor indigeste.

Alte soluţii utile care uşurează digestia:

  • bicarbonatul de sodiudizolvat în apă
  • capsulele cu ulei esenţial de mentă(Carbichol)
  • suplimente pentru digestie uşoarădin plante medicinale
  • cărbune medicinal.

O treime din români suferă de boli digestive

Potrivit specialiştilor Centrului de Gastroenterologie şi Hepatologie, o treime dintre români suferă de boli ale sistemului digestiv. În plus, incidenţa bolilor ce ţin de domeniul gastroenterologiei ocupă locul 3 după accidentele neuro-vasculare şi cele cardio-vasculare în topul afecţiunilor care au o rată de mortalitate ridicată.

În ultimii ani, numărul persoanelor cu tulburări digestive s-a dublat, iar medicii spun că de cele mai multe ori se ignoră simptomele şi se ajunge la spital prea târziu. În perioada sărbătorilor de Paşte, din cauza exceselor culinare, incidenţa bolilor digestive uşoare, de tip indigestie, se accentuează.

Citește și Paște fără stres. 10 sfaturi pentru a avea sărbători liniștite