Astăzi este sărbătoare. De aceea, vă propun să lăsăm uitării, măcar acum, toate necazurile care ne-au încercat în acest an sau în ultimii ani.

M-aţi primit în casele dumneavoastră, atunci când mi s-a permis, pentru că am fost şi interzis o vreme în mediul online, discutând mereu despre problemele care ne apasă pe toţi. Pe noi, oamenii simpli. Unii dintre dumneavoastră aţi fost de acord cu punctele mele de vedere. Alţii, nu. Şi nu vorbesc despre cei care drept argument au folosit câteva invective sau acuzaţii halucinante, pe aceea i-am trecut doar în revistă, ci mă refer la cei care au venit cu contraargumente. Cu puncul lor de vedere, expus civilizat, care era altul decât al meu. De la fiecare dintre dumneavoastrăm am învăţat câte ceva. Dar dincolo de păreri pro şi contra, am constatat cu bucurie un lucru: că sunt în continuare mulţi, foarte mulţi oameni pe care îi preocupă problemele grave. Ale ţării şi ale umanităţii, pentru că au înţeles că nu suntem singuri pe planetă. Că dezbat aceste probleme. Că au păreri şi chiar unii au soluţii care, mie cel puţin, mi s-au părut viabile. Că gândesc cu propriul lor cap. Dar lucrul pe care l-am constatat cu cea mai mare bucurie a fost că suntem, indiferent dacă avem păreri diferite, camarazi într-o luptă comună. Că suntem soldaţi ai normalităţii.

Astăzi, am venit în casele dumneavoastră, nu pentru a mai discuta încă o dată despre aceste probleme. Astăzi este sărbătoare. Primiţi cu colindul?

„O, ce veste minunată, Lângă Viflaim se-arată, Cerul strălucea, Îngerii veneau, Pe-o rază curată.

 

Păstorilor din câmpie Le vesteşte-o bucurie: Că-ntr-un mic laăcaş Lângă acel oraş S-a nascut Mesia!

 

În coliba păstorească, Vrut-a Domnul să se nască Să se nască Şi să crească Să ne mântuiască”.

 

E sărbătoarea Naşterii Domnului. Este Crăciunul. 

Ştiu foarte bine că mulţi dintre dumneavoastră nu aveţi masa tradiţională la fel de încărcată ca în anii trecuţi. Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră aţi făcut sacrificii în zilele sau lunile precedente, pentru a avea astăzi ce pune pe masă, ca să simţiţi că este sărbătoare. Să uităm acum de toate acestea.

Să ne aşezăm în jurul mesei de Crăciun, alături de rude şi prieteni, ca în nişte tranşee. Tranşeele normalităţii. Şi să folosim, cea mai teribilă armă pe care o avem în dotare: bucuria de a trăi. În ciuda greutăţilor, în ciuda lipsurilor de peste an, să folosim astăzi, la foc automat, până i s-o înroşi ţeava, bucuria de a trăi.

Să bem ţuica noastră galbenă şi aromată, sau palinca tare, de la care îţi trosnesc măselele, să gustăm din bucatele noastre tradiţionale, pe care le-am păstrat deşi au fost unii care au vrut să ni le interzică, să bem vinurile noastre minunate, care aduc veselie în suflete şi în case, să cântăm şi să ascultăm colindele noastre despre Naşterea Mântuitorului, aducătoare de speranţă şi bucurie.

 

„Şi, uneori, la focul mic

În casa lor sărmană, Isus, înduioşat un pic, Coboară din icoană”.

 

Astăzi, în casa fiecăruia dintre noi, fie şi numai pentru câteva clipe, Iisus să coboare din icoană şi să se aşeze la masa noastră.

La mulţi ani, oameni buni!

La mulţi ani, români! 

La mulţi ani, România!