Operațiunile de căutare continuă în Italia pentru unul din cei trei tineri surprinși de apele râului Natisone săptămâna trecută. Până în prezent, au fost găsite doar trupurile celor două fete.
Martorii au povestit tulburați momentul în care cei trei au fost luați de apele învolburate, în timp ce ei și pompierii asistau neputincioși.
Italia. Cei trei tineri luați de ape, extrem de panicați
Unul dintre primii martori care s-au grăbit să ajungă la fața locului a mărturisit că cei trei erau extrem de panicați, și că doar câțiva metri de apă îi despărțeau de siguranță, înălțimea fiind încă limitată.
„Căutau punctul cel mai sigur pe unde puteau traversa, dar erau în panică”, a declarat pentru TeleFriuli bărbatul. Și a adăugat: „Doar câțiva metri de apă îi despărțeau de dig, care era cel mult la fel de adânc ca înălțimea trunchiului lor. Nu au avut curaj să intre în apă și s-au retras în mijlocul albiei râului”.
De altfel, unii dintre salvatori din Italia au susținut că cei trei tineri ar fi putut fi salvați, însă creșterea apei extrem de rapid au îngreunat situația. De altfel, presa italiană dă vina pe faptul că salvatorii s-au mișcat foarte lent în acest caz.
„Ne-au scăpat”, a declarat pentru The Courier unul dintre pompierii implicați în acțiunea de salvare.
Primarul localității susține că tinerii puteau acționa altfel
În același timp, primarul localității din nordul Italiei susține că apa era încă joasă când cei trei ar fi putut să se salveze singuri, înainte ca situația să devină dramatică.
„Este probabil că nu au făcut acest lucru pentru a nu se uda. Îți poți da seama după mișcările pe care le făceau pe pietriș. Din păcate, râul cobora cu o viteză impresionantă. La șapte metri de ei se afla un pompier care nu a putut face nimic”, a spus primarul din Premariacco, Italia.
Căutările continuă acum pentru a patra zi la rând, pentru ca băiatul să fie găsit și el. Voluntarii care au participat la căutări au rămas impresionați de mobilizarea celor din comunitate.
„Am venit să încercăm să le recuperăm în viață, dar din păcate epilogul a fost total diferit, acum sperăm să îl găsim și pe băiat și să închidem această poveste urâtă.
În calitate de tată, am fost deosebit de emoționat să-i văd pe acești tineri, aceasta trebuie să fie totuși și o lecție că apa nu trebuie luată niciodată în glumă”, a declarat un voluntar al Protecției Civile din Medeea, Italia, potrivit știripesurse.ro.