O simplă plimbare de seară în jurul blocului s-a transformat în prima evadare din banalul care îmi îmbiba cotidianul de proaspăt biped. Nici n-a întors mama bine capu’ că m-am sublimat de lângă ea. Pur şi simplu nu mai eram de găsit. Disperată, mama l-a sunat pe tata, care era ofiţer de serviciu pe unitate şi l-a anunţat că i-a dispărut odorul. Mi s-a povestit că genitorul meu masculin a scos un batalion de soldaţi pe străzile Mangaliei să-şi caute moştenitorul. Într-un final, am fost reperat la subsolul unei scări de bloc, din apropierea locuinţei noastre de pe atunci. Tocmai fraternizam cu nişte pui de pisică abia fătaţi, a căror mamă mă înfiase pe loc.

Răpirea din Mamaia

A doua evadare care i-a dat palpitaţii mamei a fost un an şi jumătate mai târziu, pe plajă la Mamaia, că ne mutasem la Constanţa. Mama, venită de la cabinet pe la prânz, m-a luat şi m-a dus la plajă. Lângă cearşaful nostru, unde mă jucam cu puţa în nisip, ca orice băieţel respectabil, era un grup mare de suedezi sau norvegieni – mă rog, scandinavi, istoria nu reţine exact – cu un cârd de copii cam de etatea mea. Cum venise ora prânzului, urmaşii vikingilor şi-au adunat progeniturile, toate cu părul bălai şi ochi albaştri, ca mine.

Cum io, pe atunci, eram o aschimodie blondă am fost luat la pachet cu restul târlei de pici. Numa’ că odată ajunşi la cârciuma unde luau masa precursorii Barnevrnetului actual au constatat că aveau pe inventar o creatură în plus. Între timp, mama iar să facă infarct. Nu mai ştiu dacă a ajuns să dea anunţ la Radio Vacanţa, post de radio azi desfiinţat, care se difuza pe tot litoralul, cu ştiri în română, engleză, franceză, germană şi rusă. Nu era zi, pe atunci, să nu fie câteva astfel de anunţuri cu copii pierduţi pe plajă. Până la urmă s-a rezolvat rapid, că răpitorii m-au adus exact din locul de unde mă ciordiseră fără rele intenţii. Nu mai ştiu dacă apucasem să şi mănânc pe banii lor, nici dacă făcusem fo cucerire printre micile frumuseţi nordice cu care făcusem nudism şi nici dacă mama începuse deja să-şi smulgă părul din cap de disperare. De atunci încoace i-am mai dat ceva emoţii.