Redăm  mai jos fragmente importante din interviul acordat de Atanasie Stănculescu.

Evz: Misterul dispariţiei cadavrelor Revenind la Revoluţie, puteţi dezlega misterul „dispariţiei”, pentru vreo 12 ore, a cadavrelor soţilor Ceauşescu?
A. Stănculescu: S-au creat tot felul de legende Lângă stadionul de fotbal Steaua se lucra la un altul de atletism. Aici a fost aterizarea celor cinci elicoptere. Cadavrele au fost date jos din elicopterul doi. Noi am plecat de acolo şi am intrat în clădirea de comandă. La locul unde au fost lăsate „pachetele” a venit un locotenent şi a dat ordin ca acestea să fie trecute pe stadionul în construcţie, peste rambleu, să fie în siguranţă. De aceea, când am revenit, mai târziu, la locul aterizării, nu le-am mai găsit…
După o noapte întreagă de întrebări, am mers înapoi, cu două salvări de la spital, toată lumea era deja speriată că s-au furat cadavrele. Am refăcut drumul şi am găsit soldaţii care preluaseră cadavrele. Aceştia ne-au spus că au primit ordin să pună „pachetele” la adăpost, motiv pentru care le-au mutat de acolo. Culmea este că nu ştiau ce este înfăşurat în foile de cort, deşi ei, Elenei Ceauşescu, îi ieşise un picior afară din înfăşurare. Am dat ordin să fie suite în ambulanţe şi duse la Spitalul Militar, la morgă. Asta a fost tot.

Evz: Se spune că tovarăşa avea o simpatie pentru dumneavoastră…
A. Stănculescu: Nu ştiu de ce se spune aşa că eu nu aveam simpatie pentru ea. Sunt destule invenţii, ca şi cea cu „Victoraş” şi „ai grijă de copii”

Evz: Nici asta nu e adevărat?
A. Stănculescu: Nu, nu este. În primul rând, nu mi-a zis niciodată „Victoraş”. Şi eu nu aveam nici o legătură cu copiii ei. Invenţii şi inventatori sunt destui…

“Deși degradat, condamnat la o pedeapsă grea și oarecum îmbătrânit, Stănculescu era tratat tot ca un general. Probabil că asta a insuflat el, acolo, în toți anii de detenție. Și noi i-am arătat respectul cuvenit. Nici nu se putea altfel. Chiar dacă ar fi să judecăm strict în litera legii el este aproape de a fi ispășit partea din condamnare care îl poate conduce la eliberare. Nu știu de ce dar, la un moment dat Generalul a cerut permisiunea, a obținut-o, s-a dus pănă în camera sa de spital și a venit cu mai multe caiete cu însemnări. Ni le-a pus la dispoziție. Ne-a povestit de ce și când s-a apucat să scrie. Ne-a lăsat să îi fotografiem încercuite cu carioca verde sau portocalie”, relata într-un editorial Horia Tabacu, regretatul jurnalist care l-a intervievat în 2013 pe fostul general.

Evz: Domnule general, revenind la procese, în cazul „Timişoara”, ce puneţi dumneavoastră în dezbatere?
A. Stănculescu: Aici sunt de discutat trei probleme. Prima, că au fost condamnaţi nu ştiu câte zeci de oameni pentru aceiaşi problemă. A doua, că eu, la Timişoara, nu am avut comandă şi că nu m-am dus acolo trimis de Ceauşescu. Am dat acolo trei ordine: să nu se dea drumul la sirene pentru a nu spori panica în rândul populaţiei, i-am ordonat celui ce răspundea de apărarea civilă să vadă ce e în spitale, adică câţi morţi şi răniţi sunt, am ordonat plutonului care păzea Comitetul Judeţean să intre în clădire ca să nu enerveze mulţimea, să nu se creeze incidente.

Evz: De ce aţi ajuns totuşi la Timisoara?
A. Stănculescu: Repet, nu am ajuns la ordinul lui Ceauşescu. Nu am făcut parte, iniţial, din grupul generalului Coman. Eram la Milea şi făceam darea de seamă a departamentului, eram la serviciu în acea duminică (17 decembrie 1989 – nr.). El, Milea, m-a rugat să merg la Timişoara. Era deja speriat. Nu am vrut, dar a insistat.
Am întârziat chiar la aeroport, unde mă aşteptau Coman, Guşa, Nuţă, Mihale şi Velicu. Acolo am aflat că se duc la Timişoara să execute ordinul lui Ceauşescu, să înnăbuşe mişcarea. Când am ajuns acolo, deja se trăgea în oraş. Trebuie să vă spun că am refuzat să fiu comandantul militar al oraşului Timişoara, încălcând astfel ordinul lui Ceauşescu. Ce viitor credeti că mai aveam eu? Nimeni nu se întreabă asta..

Evz: Unii spun că ar trebui să fiţi decorat, nu condamnat pentru ce aţi făcut atunci
Stănculescu: Luaţi cartea domnului Iliescu, apărută anul trecut, şi veţi vedea că spune acolo că Stanculescu a făcut bine ce a făcut.

Evz: Dacă ar fi să reeditaţi procesul Ceauşeştilor, ce aţi schimba?
Stănculescu: Nu îmi pot imagina ce aş face.

Evz: Dar la CC? Aţi chema iar elicopterul să îl ducă de acolo pe Ceauşescu?
Stănculescu: Asta da, cu siguranţă da.

Evz: Ştiaţi ce va face?
Stănculescu: Nu, am crezut că va pleca prin Bulgaria, era cel mai aproape. Dar el a ales Dâmboviţa, i s-a spus că îl vor apăra muncitorii, oţelarii.

Evz: Atâţia ani a fost preşedinte Iliescu.
Stănculescu: L-aţi cunoscut încă din ’56. El putea avea o influenţă în soluţionarea cazului dumneavoastră. Aţi apelat la el? A lăsat la latitudinea procurorului general Joiţa.

Evz: Când va fi scos testamentul audio Aţi face politica când veţi ieşi de aici?
Stănculescu: Nici pomeneală. După 45 de ani de politică forţată, cum să mai fac?

Evz: Dacă nu veţi face politică în libertate, dacă nu aveţi cine ştie ce dezvăluiri de făcut, de ce mai sunteţi aici? Cât de periculos puteţi fi odată ajuns în afară penitenciarului?
Stănculescu: Nu ştiu, nu îmi dau seama.Dar îmi vin în minte versurile:” „Nu cerceta aceste legi /Că eşti nebun când le-nţelegi”!

Evz: Se spune că aţi lăsat undeva, un fel de testament..multimedia. E o imprimare video?
Stănculescu: Nu, este o înregistrare audio, nişte casete audio. Sunt în România, nu în altă parte

Evz: Şi când vor fi scoase?
Stănculescu: Să vedem..depinde…

Evz: Vi se pare nedreaptă pedeapsa de 15 ani pentru Timişoara?
Stănculescu: Dar nu a fost numai atât. A fost degradarea militară, a fost interdicţia de a ocupa, timp de cinci ani, o funcţie publică şi interdicţia de a face, tot cinci ani, politică.

În 1990, o comisie guvernamentală de anchetă a evenimentelor din 1989 condusă de Viorel Oancea a propus trimiterea în judecată a lui Victor Stănculescu pentru participare la reprimarea revoluției. Acest lucru s-a realizat în 1997, fiind condamnat doi ani mai târziu (1999) la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav de către Curtea Supremă. Condamnarea a fost menținută în 2000 după recurs, dar anulată în 2004 în urma unui recurs în anulare. În 2007, după rejudecare, generalul Stănculescu a fost iarăși condamnat. La 15 octombrie 2008, Curtea Supremă a respins recursul generalului Stănculescu la decizia din 2007, fiind astfel încarcerat și degradat militar.

La 18 septembrie 2009, Curtea Militară de Apel București a decis ca Stănculescu să fie reîncarcerat, după ce instanța inferioară, Tribunalului Militar Teritorial, îl eliberase din arest, pentru un an de zile, pentru ca acesta să se opereze într-un spital civil. Potrivit unui raport al Institutului Național de Medicină Legală finalizat în decembrie 2008, Victor Atanasie Stănculescu avea mai multe afecțiuni, asociate și cu vârsta înaintată, care puteau genera un risc permanent de decompensare a echilibrului biologic. A rămas în închisoare, după ce Tribunalului Ilfov a respins la 10 ianuarie 2013, cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale.

După ispășirea a cinci ani de închisoare, echivalând cu o treime din pedeapsă, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat (20 mai 2014), pentru bună purtare și având în vedere starea de sănătate a acuzatului.

A fost căsătorit cu Elena Stănculescu. La 21 decembrie 2003, soția sa în vârstă de 68 ani, s-a sinucis aruncându-se de la etajul doi al imobilului în care locuiau.

Te-ar putea interesa și: