Martorul Cheie împotriva baronului Ioțcu, cel care a preluat pentru el mita de 10.000 de euro, a plecat în concediu de odihnă
- Georgeta Petrovici
- 27 iulie 2015, 17:21
Administratorul public al județului Arad, Cristian Drăgan, cel care a colaborat cu procurorii anticorupție ca să realizeze flagrantul de mită în care a fost prins președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, a intrat în concediu de odihnă și a plecat din localitate. Potrivit Biroului de presă al Consiliului Judeţean Arad, Cristian Drăgan se află, începând de luni, în concediu de odihnă, timp de două săptămâni.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru Mediafax că Drăgan a intermediat mita către Nicolae Ioţcu şi i-ar fi înmânat acestuia plicul cu bani, în care se aflau 10.000 de euro. S-a ajuns aici după ce administratorul județului a fost interceptat în momentul în care a încasat prima tranșă de bani pe care a primit-o șpagă Ioțcu, câteva zile mai devreme.
Până în acest moment lui Drăgan nu i s-a adus nicio învinuire.
Atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Arad au fost preluate, luni, de Adrian Ţolea (PNL), unul dintre vicepreşedinţi, așteptându-se ca prefectul județului să emită ordinul de constatare a suspendării din funcție a lui Ioțcu, arestat preventinv pentru 30 de zile, sub acuzația de trafic de influență.
“Dispoziția are caracter permanent, dar în momentul în care prefectul va emite ordinul de constatare a suspendării președintelui ca urmare a arestării, intrăm sub incidența unui articol de lege care ne obligă să convocăm o ședință a Consiliului Județean, în care unul dintre cei doi vicepreședinți va fi ales președinte interimar cu votul secret al majorității consilierilor”, a precizat Țolea pentru Actualități Arad. (Sursa foto: Glasul Aradului)