Markó Béla, dezvăluiri din interiorul UDMR. E tranșată problema cu Transilvania?

Markó Béla, dezvăluiri din interiorul UDMR. E tranșată problema cu Transilvania? Bela Marko nu vede cu ochi buni apropierea UDMR de Viktor Orban. Sursa Foto:EvZ

Rep.: Mereu ați urmărit să fiți la guvernare.

MB.: Dar nu cu orice preț. Am intrat în coaliție doar dacă, în programul comun au fost incluse solicitările noastre importante și dacă am primit garanții pentru realizarea lor.

Rep.: Ce ați dat în schimb?

MB.: Voturile noastre în Parlament.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rep.:Se întâmplă ca UDMR să primească voturi de la partidele românești aliate. Exemplul spectaculos în acest sens a fost la ultimele alegeri europarlamentare, când UDMR a trecut pragul la alegeri prin multiplele voturi primite în mod surprinzător în județele în care locuiesc doar români. Se spune că social democrații români și-au mobilizat alegătorii.

MB.: Putem să ne imaginăm orice, dar să ne înțelegem că aceste afirmații sunt mai mult doar speculații. Pe de altă parte, eu nu am informații despre aceste lucruri, acestea nu s-au întâmplat în perioada președinției mele. Nu am nici experiența ca un partid românesc să ne fi ajutat vreodată în acest mod. De altfel, în trecut, trecerea pragului de cinci la sută nu a fost niciodată în pericol.

Rep.:În mod repetat ați obținut în jur de șase, șapte la sută. Nu este mult.

MB.: Nu. Doar că în România sunt în jur de 6,5% maghiari. Cu asta trebuie să calculăm. Dar este suficient pentru ca la alegeri să se intre în legislativ. Și este suficient și pentru a face un rege. Adică pentru afirmarea intereselor.

Rep.: Deci toată lumea a câștigat.

MB.: Aproape toată lumea. Partenerii noștri au știut că dacă încheie un acord cu noi, îl respectăm, întrucât dorim îmbunătățirea situației în România, și prin acest mod să se îmbunătățească și situația maghiarilor. Politicienii români într-adevăr responsabili au înțeles și că momentan este un compromis să te coalizezi cu maghiarii, dar pe termen lung este mult mai bine să duci dezbaterile româno-maghiare în parlament, guvern, decât în afara politicii, eventual în stradă. În Europa de Est problemele etnice au fost soluționate în mod crud în anii de după schimbare de regim, a se vedea războaiele sângeroase din fosta Iugoslavie, care nici nu au rezolvat foarte multe lucruri. România, grație într-o măsură importantă UDMR-lui, a scăpat de vărsarea de sânge, mai mult, prin politica sa față de minorități a transmis un mesaj pozitiv către lume. Doar cu nesupunere civică sau cu proteste de stradă nu obținem nimic, mai mult, și noi ne amintim cum a arătat Târgu Mureș în martie 1990.

Rep.: Potrivit criticilor, dvs. încă de la începutul începuturilor ați trădat interesele maghiare, atunci când la începutul anilor `90 v-ați trimis colegi, Borbély László, Frunda György și Tokay György la stațiunea Neptun de pe malul Mării Negre, unde la o întâlnire secretă, în fond fără vreo împuternicire, au încheiat un pact în numele maghiarilor din România, cu reprezentanții puterii românești.

MB.: Treaba a fost atât de secretă că bine-cunoscuta organizație americană Project on Ethnic Relations a anunțat în fața întregii lumi că a organizat întâlnirea. Și anume, cu intenția nedisimulată să pună la aceeași masă românii și maghiarii din România, cu scopul de a preveni eventuale ulterioare conflicte interetnice. Desigur, cei care au fost împotriva participării UDMR în politica română, ulterior au creat acea aparență că la Neptun noi am renunțat la nevoia noastră de autonomie.

Rep.: Echipa lui Borbély nu a avut mandat pentru negociere nici măcar de la UDMR.

MB.: Nici nu au discutat în numele UDMR.

Rep.: Dar în numele cui?

MB.: Au fost acolo ca politicieni influenți în UDMR.

Rep.: Nu e același lucru?

MB.: Nu. De acea nu au încheiat niciun fel de pact, nici nu puteau să încheie.

Rep.: Atunci care a fost rostul întâlnirii?

MB.: Acela că mulțumită Neptunului și a negocierilor ulterioare a demarat un dialog. În urma acestui dialog, la Universitatea Babeș-Bolyai, unde la acea vreme în afara facultății de limbă și literatură maghiară nu exista învățământ în limba maghiară, au fost lansate la diferite facultăți și specializări mai multe sute de locuri maghiare pentru următorul an universitar. Ca să amintesc doar un exemplu.

Rep.: În legătură cu Neptun s-a creat un conflict puternic în interiorul UDMR.

MB.: Care a fost gestionat cu succes, și de ce să negăm, la sfârșit și eu personal am ieșit întărit din această situație.

Rep.: Cum v-ați întărit?

MB.: În faptul că, în interiorul organizației cele două tabere opuse au acceptat că în privința reprezentării UDMR ultimul cuvânt îl are întotdeauna președintele, deci în acele vremuri cuvântul meu. Fără împuternicirea mea nimeni nu putea negocia nici în București, și nici în străinătate. Nici la Budapesta.

Rep.: Și Tőkés László a acceptat acest lucru?

MB.: Nu a avut încotro. Ca lider al taberei opozante, el a atacat cel mai dur întâlnirea de la Neptun. Apoi s-a întâmplat, ca atunci când după doi ani aceiași fundație americană a organizat în Atlanta o întâlnire, la care au fost invitați UDMR și reprezentanții partidelor românești, alături de mine și împreună cu alți colegi, la întâlnire a participat și Tőkés László. Fapt prin care în esență, a spulberat legenda legată de Neptun și a legitimat dialogul, deși, chiar și așa foști săi adepți scot de la naftalină din când în când acest caz.

Rep.: Este o eroare să afirmăm că de o bună vreme principala linie de fractură în politica maghiarilor din afara granițelor este raportarea la Orbán Viktor, faptul că este acceptat ca fiind primul ministru al tuturor maghiarilor, astfel, ca lider care plutește deasupra tuturor partidelor maghiare din afara granițelor?

MB.: Nu este o eroare, dar e doar de suprafață. Linia de fractură este despre ce am vorbit deja: să ne integrăm în politica bucureșteană sau să ne legăm căruța odată pentru totdeauna de un partid din Ungaria. Eu am ales prima soluție, adică acea a unei politici independente a UDMR. Pentru că oricât aparținem unei națiuni, acesta este un alt stat, altă viață politică, iar eu nu am fost dispus să subordonez UDMR nici măcar lui Orbán Viktor, ci exclusiv numai voinței alegătorilor noștri.