Marius Budăi anunță că salariul minim pe economie va ajunge la 500 de euro net. Ce se va întâmpla cu pensiile
- Andra Puiu
- 14 iunie 2023, 17:47
Marius Budăi, ministrul propus al Muncii, a declarat că salariul minim din România va fi majorat în următorii doi ani până la nivelul de 500 euro net. Social-democratul a dat mai multe detalii și despre creșterea vârstei de pensionare.
Marius Budăi a făcut o serie de declarații privind pensiile și salariul minim din România, la finalul audierilor din comisiile de specialitate reunite, din Senat şi Camera Deputaţilor. Ministrul propus al Muncii a declarat că va crește vârsta de pensionare până la 65 de ani în cazul tuturor celor care beneficiază de pensii speciale, mai puțin, pentru magistrați. Social-democratul a mai adăugat că așteaptă să primească raportul Comisiei Europene privind reforma pensiilor speciale din România.
„Dacă vorbim de magistraţi nu se vor mai permite perioade asimilate şi, aşa cum era proiectul iniţial, se va începe de la 20 de ani strict în magistratură, urmând ca în următorii 5 ani, an de an, să crească această perioadă până la 25 de ani, dacă vorbim de restul categoriilor, erau categorii care aveau un mandat fie de 4 ani fie de cel puţin 14 ani - toate acestea au crescut şi s-au aliniat la 25 de ani, deci acestea sunt lucruri care îndreaptă foarte mult sistemul către sistemul contributiv şi ajungem să avem şi vârsta de pensionare crescută similar la 65 de ani, dar şi raportarea la întreaga perioadă a veniturilor”, a spus Marius Budăi, la audieri.
În ceea ce priveşte această perioadă de tranziţie la noile norme, de cinci ani, ministrul propus al Muncii a anunțat că CE a acceptat această propunere a Guvernului. Budăi a explicat că acest lucru înseamnă independența sistemelor este respectată, dar și că angajații care primesc pensii speciale nu vor fi bulversați de noile schimbări.
Salariul minim va ajunge la 500 de euro net
Ministrul propus al Munci a mai adăugat că raportul Comisiei Europene îl va primi în această noapte. „Avem un raport preliminar pe impact. Sunt acele grafice extrem de vorbitoare dacă putem spune aşa, dar sunt edificatoare, care arată foarte clar o curbă în jos cu cheltuielile cu acest sistem de pensii. Va converge foarte mult către sistemul contributiv”.
Marius Budăi a anunțat că salariul minim pe economie va crește în următorii doi ani până la valoarea de 500 de euro net. Această majorare este cuprinsă în noul program de guvernare. Ministrul propus al Muncii a punctat că venitul minim pe economie trebuie crescut deoarece toate statele membre UE au primit o directivă în acest sens, în urmă cu un an. „Opinia sindicatelor este opinia oamenilor şi cred că este foarte important”, a declarat Marius Budăi, informează Agerpres.