Audieri în ritm alert în Parlament. Ministrul Muncii, Marius Budăi, promite digitalizarea dosarelor de pensii până în toamnă. Update
- Ionel Sclavone
- 14 iunie 2023, 13:30
Miniștrii propuși de premierul desemnat, Marcel Ciolacu, au intrat la audieri în comisiile parlamentare de specialitate. Alina Gorghiu, viitorul ministru al Justiției, Ligia Deca, ministrul propus la Educație și Florin Barbu, la Agricultură, au primit deja avize pozitive din partea parlamentarilor. Audierile se derulează în ritm alert, dat fiind că Marcel Ciolacu dorește să obțină votul de învestitură în cursul zilei de mâine, în Parlament. Va urma, ulterior, ceremonia de depunere a jurământului în fața președintelui Klaus Iohannis.
Update. Adrian Câciu a primit, miercuri, aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
S-au înregistrat 23 de voturi "pentru" şi 10 voturi "împotrivă".
Update. Ministrul nominalizat pentru portofoliul de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a primit miercuri aviz favorabil de la membrii comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună.
Budăi a obţinut 38 de voturi pentru şi 13 împotrivă.
"Avem în faţă o provocare foarte mare, să venim pe câteva măsuri extrem de importante pe care actuala coaliţie le-a luat începând cu noiembrie 2021, astfel încât, dacă vorbim de una dintre politicile importante ale Ministerului Muncii, şi anume politica de ocupare, vreau să vă informez că dinamica datelor şi a cifrelor din cadrul politicii de ocupare 1 ianuarie 2022 - 12 iunie 2023 ne arată un plus de peste 220.000 de noi locuri de muncă, noi locuri de muncă care au fost create şi puse la dispoziţia cetăţenilor pentru a fi ocupate, dar mai ales măsurile şi acel echilibru între măsurile sociale şi economice pe care această coaliţie le-a promovat timp de peste un an şi jumătate au făcut posibile ca în primă fază şi în primă perioadă post-pandemică să apărăm locurile de muncă, să sprijinim mediul privat să-şi apere în prima fază locurile de muncă, după care să creăm acest plus de peste 220.000 de noi locuri de muncă", a spus Budăi.
Potrivit acestuia, updatarea programului de guvernare a coaliţiei PNL-PSD vine cu cinci priorităţi, iar aceste priorităţi vor fi îndeplinite prin 15 obiectiv principale de guvernare.
"Priorităţile, aşa cum se ştie, primele două sunt reforma sistemului de pensii şi reforma sistemului de salarizare a sistemului public", a adăugat el.
De asemenea, ministrul propus a dat asigurări că până în toamna acestui an se va finaliza procesul de digitizare a dosarelor de pensii.
Update. Gabriela Firea a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. S-au înregistrat 39 voturi "pentru", 21 voturi "împotrivă" şi nicio abţinere din partea membrilor Comisiilor de specialitate reunite.
"Aş dori să fac câteva precizări legate de un program pe care îl vom continua şi care este o noutate, cel puţin la nivel naţional, în forma aceasta pentru ţara noastră - şi anume Programul de stimulare a natalităţii, de creştere a natalităţii în România, având în vedere faptul că, din păcate, înregistrăm cel mai mare declin demografic din ultimii 30 de ani. Mă bucur, de asemenea, că există şi iniţiative parlamentare legate de acest subiect atât de important, un subiect care ar trebui să devină naţional. Doar unindu-ne forţele vom avea cu adevărat în următorii ani, eu sper chiar în următoarele luni, o creştere a natalităţii în ţara noastră, o creştere sănătoasă, care nu se bazează pe restricţii la adresa femeilor şi, de asemenea, nu se bazează pe acea categorie nedorită a mamelor minore care, din păcate, creşte de la o zi la alta şi este un fenomen îngrijorător", a menţionat Gabriela Firea. Ea a anunţat că va fi acordată o subvenţie de 3.000 euro cuplurilor infertile pentru achitarea procedurilor de fertilizare în vitro.
Update. Raluca Turcan a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru funcţia de ministru al Culturii.
S-au înregistrat 17 voturi "pentru", şapte voturi "împotrivă" şi două abţineri din partea membrilor Comisiilor pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Turcan a declarat că priorităţile ca ministru al Culturii ţin atât de proiectele în derulare pe termen mediu şi lung, dar şi de priorităţile pe termen scurt.
"În privinţa proiectelor pe termen mediu şi lung mi se pare vital să îndeplinim pas cu pas jaloanele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a nu risca pierderea de fonduri şi a afecta alte investiţii aflate în derulare pentru dezvoltarea comunităţilor locale care accesează fonduri PNRR. De asemenea, să dezvoltăm şi să cheltuim eficient fondurile care sunt din surse rambursabile. Şi mă refer la finalizarea cu succes a proiectelor derulate prin împrumutul cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei", a declarat Turcan, la finalul audierii.
Update. Cătălin Predoiu a primit, miercuri, aviz pozitiv pentru funcţia de ministru de Interne din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
Predoiu a fost avizat pozitiv de membrii comisiilor cu majoritate de voturi, 4 fiind "împotrivă" şi o "abţinere". Avizul comisiilor este consultativ. Cătălin Predoiu a fost ministru al Justiţiei în Guvernul Nicolae Ciucă.
Update. Alexandru Rafila, propus de PSD pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, a primit miercuri aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de sănătate. S-au înregistrat 25 voturi pentru, 13 contra şi o abţinere.
Update: Senatorul PSD Ştefan Radu Oprea, avizat pozitiv de comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului ca ministru al Economiei şi Turismului este de părere că salariul minim pe economie poate fi majorat la 500 de euro net în 2024 și la 1,000 de euro net în 2025.
„Aşa cum a spus şi preşedintele Marcel Ciolacu, salariul minim 500 de euro în perioada imediat următoare salariul trebuie să ajungă la 1.000 euro. Să ştiţi că este posibil. Până la începutul anului 2025, în anul 2024 lucrurile acestea pot fi făcute. Au fost discuţii numeroase referitoare la salariul minim pe economie. Noi susţinem ca PSD creşterea acestuia, nu doar pentru faptul că există o directivă europeană în acest sens, ceea ce a arătat că într-adevăr am avut dreptate atunci când am susţinut creşterea salariului minim pe economie.
Atunci când am făcut acest lucru, în ciuda discuţiilor la nivel ideologic dacă vreţi a celor de dreapta că aceasta va ruina întreprinderile mici şi mijlocii din România şi că va fi un lanţ imens de falimente, experienţa, lucrul practic, a arătat că într-adevăr creşterea salariului minim este o soluţie pentru a putea ţine în ţară forţa de lucru calificată. Lucrul acesta îl ştiu foarte bine şi antreprenorii din România”, a declarat Ştefan Radu Oprea.
Update: Noul ministru al Dezvoltării, Adrian Veștea vrea mai multe beneficii pentru primari. Potrivit spuselor sale, aceștia ar trebui să se poată pensiona mai devreme, în funcție de numărul de mandate pentru care a fost aleși. În opinia lui Veștea, funcția de primar implică o serie de riscuri și un nivel de stres ridicat.
„Cred că contributivitatea nu a fost luată în calcul, sunt foarte mulţi primari care astăzi au pensii foarte mici. Dacă stăm să ne raportăm şi să ne gândim la ceea ce a însemnat un primar care a avut patru - cinci mandate, de cele mai multe ori are un sfert din pensia şefului de post, care a ieşit mai repede cu 15 ani la pensie. De ce nu, poate fi gândită o soluţie în care să existe un spor, exact cum există şi în situaţia altora, ţinând cont de faptul că primarul, 24 de ore din 24, este responsabil de comunitate, este preşedintele Comisiei de situaţii de urgenţă, un spor în care să se diminueze vârsta de pensionare. Trebuie gândite anumite soluţii, nu sunt eu în măsură, cred că Ministerul Muncii ar putea să evalueze toate aceste lucruri în funcţie de implicarea profesională pe care o are fiecare categorie profesională”, a susţinut Veştea.
Update: Marcel Boloş a primit, miercuri, aviz favorabil în comisiile parlamentare pentru portofoliul Ministerului de Finanţe. El a obținut 30 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi 3 abţineri. Viitorul titular de la Finanțe și-a propus să reducă ținta de deficit bugetar la 4,4 % din PIB şi a arătat că nu vrea să ajungem în situaţia ca România să aibă blocaţi banii europeni din cauza procedurii de deficit excesiv.
Update: Sorin Grindeanu și Sebastian Burduja au primit avizul pozitiv, cel dintâi pentru a continua ca ministru al Transporturilor, iar cel de-al doilea la Ministerul Energiei. Burduja a schimbat portofoliul de la Ministerul Cercetării și Digitalizării cu cel de la Energie.
Update: Scandal la Comisia de Justiție, la audierea Alinei Gorghiu, care nu a răspuns la întrebările puse de reprezentanții opoziției. Conducerea comisiei a închis ședința astfel că viitorul ministru a scăpat fără să mai răspundă.
Alina Gorghiu, Ligia Deca și Florin Barbu au ieșit de la audierile comisiilor de specialitate din Parlament, cu avize favorabile pentru portofoliile de la Justiție, Educație și Agricultură. Candidaţii propuși de premierul desemnat, Marcel Ciolacu, pentru portofoliile de miniștri au început de la ora 10.00, la comisiile de specialitate din Parlament. Aceștia vor fi audiați pe parcursul zilei de miercuri, într-un ritm alert, pentru ca procedura să se încheie rapid.
Joi, Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni în şedinţă comună, cu începere de la ora 12,00, și va vota pentru învestirea noului guvern condus de Marcel Ciolacu.
Reprezentanţii PNL şi PSD au depus, marţi seara, lista cu miniştrii noului guvern şi cu programul de guvernare pentru care premierul desemnat Marcel Ciolacu cere votul de încredere al Legislativului.
Structura guvernului propus de Marcel Ciolacu
Lista membrilor Guvernului condus de Marcel Ciolacu:
Prim-ministru - Marcel Ciolacu;
Viceprim-ministru - Marian Neacşu (propus de PSD);
Viceprim-ministru şi ministrul Afacerilor Interne - Cătălin Predoiu (propus de PNL);
Ministrul Afacerilor Externe - Luminiţa Odobescu (propusă de PNL);
Ministrul Apărării Naţionale - Angel Tîlvâr (propus de PSD);
Ministrul Justiţiei - Alina Gorghiu (propusă de PNL);
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii - Sorin Grindeanu (propus de PSD);
Ministrul Finanţelor - Marcel Boloş (propus de PNL);
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Adrian Câciu (propus de PSD);
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Florin Barbu (propus de PSD);
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului - Radu Oprea (propus de PSD);
Ministrul Energiei - Sebastian Burduja (propus de PNL);
Ministrul Mediului - Mircea Fechet (propus de PNL);
Ministrul Dezvoltării - Adrian Veştea (propus de PNL);
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - Ivan Bogdan-Gruia (propus de PSD);
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale - Marius Budăi (propus de PSD);
Ministrul Sănătăţii - Alexandru Rafila (propus de PSD);
Ministrul Educaţiei - Ligia Deca (propusă de PNL);
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse - Gabriela Firea (propusă de PSD);
Ministrul Culturii - Raluca Turcan (propusă de PNL).