Raed Arafat ar putea fi definiția perfectă a sintagmei „înger și demon”. Despre el s-a scris și vorbit fie exagerat de bine, fie excesiv de rău. Îl cunosc de 26 de ani. Știu, pas cu pas, ce a făcut. Îi cunosc fiecare zbatere pe care a avut-o pentru a pune pe picioare un mecanism care a fost perfect.
În ianuarie 2012 am inițiat la Tîrgu Mureș „revoluția arafatiană”. În mod ciudat, documentele nu vorbesc despre Tîrgu Mureș, ci dau Capitala drept punct de pornire a mișcării. Ulterior, am aflat că nu noi, cei care am adunat lumea pe Facebook, am avut o mare contribuție. Ci serviciile au reușit să aducă în stradă 5.000 de oameni. Și care au făcut tot posibilul să stingă jarul din Tîrgu Mureș pentru că, după martie ‘90, acolo sufli și-n iaurt. Și dacă aș fi știut, tot aia era. Pentru că eram dispusă să accept orice colaborare, chiar și cu Mossad, CIA, MI6 etc, pentru Arafat. Era nedrept ce i se întâmpla. Abia acum am realizat că ar fi fost mult mai bine ca Arafat să se întoarcă acasă și să-și vadă de SMURD-ul lui.
Raed Arafat a fost eroul copiilor care voiau să devină salvatori ca el. Acum este un birocrat. Pe vremea când căra răniții cu mașini nu atât de performante ca acum, pe vremea când medicii de la Radiologie se plângeau că le rupe ușile cu tărgile în graba de a salva viața, pe vremea când cădea nepuncios în genunchi în fața morții, Arafat era un profesionist cum nu era altul în sistem. Acum s-a cuibărit într-un birou și, desigur ceea ce face acum, face bine. Doar că, aproape inutil. A venit în București sperând că poate ajuta mai mult din interior. A făcut o treabă pur românească. Și-a lăsat copilul de izbeliște. De fapt, a procedat ca tatăl care se duce peste mări și țări să poată plăti o pensie alimentară consistentă, iar pe parcurs constată că nu a fost bine, copilul s-a golănit. Arafat a pompat în SMURD sume colosale. De aceea, cu mici excepții, serviciul a devenit doar spectaculos. Cu zboruri de elicoptere, cu culori vii, cu multă, multă paradă. Practic, în UPU SMURD este un mic sau mare dezastru, de la caz la caz. În unitățile mari e o inflație de rezidenți care nu fac față, dar care au învățat că aroganța este punctul lor forte. Doar pentru că poartă tresele lăsate moștenire de Arafat. Care, când era de vârsta lor nu doar că era cel mai bun profesionist, dar era și un mare om. În localitățile mici, unde s-au tăiat multe panglici în campanii electorale, primarii nu au nici măcar bani de benzină pentru ambulanțele serviciului.
Raed Arafat a testat și politica. Și, zic eu, a fost total neinspirat. Într-o lume a politicii, unde baza este curvia și hoția, Raed a vrut să fie altfel. El este un dictator. Un dictator bun. Pentru că, atunci când era sau se auzea că vine în SMURD, totul era impecabil. Cum pleca, era vraiște. Deci, era nevoie de un dictator. Mă gândesc că dacă ar fi avut curajul să fie un dictator și în politică, imposibil să nu fi determinat schimbarea și în acest domeniu. Nu a putut sau nu a vrut. Nu este nimic condamnabil că s-a făcut frate cu dracu să treacă puntea. A mai obținut niște bugete colosale. Nu pentru el, pentru serviciu. Nu bag mâna în foc nici pentru mine, deci nici pentru el, dar eu cred că nu a luat niciodată niciun ban nemeritat. A, poate că a luat comisioane, ceea ce este perfect legal. M-am certat cu multă lume, inclusiv cu prieteni foarte buni, în legătură cu moralitatea și cinstea lui Arafat. Eu am susținut mereu că este un om care a refuzat un post important la Organizația Mondială a Sănătății pentru a rămâne în România, care nici măcar nu este țara lui natală, nu a făcut-o de dragul șpăgilor. A, nici pentru că-i spion. Și nici alte teorii ale conspirației care datează de pe vremea PUNR. Eu sunt convinsă că a rămas de dragul copilului lui. Pe care l-a părăsit, dar vrea, totuși, să-i fie aproape. A rămas un tată de weekend, extrem de îngăduitor și generos.
Recomandările noastre
