Distincţia pentru beletristică acordată de Academia suedeză i-a revenit celebrului autor peruan.

În motivaţia juriului, citită de Peter Englund, secretarul Academiei suedeze, s-a arătat că autorului Mario Vargas Llosa i-a fost decernat Nobelul pentru "cartografierea structurilor puterii şi pentru imaginile sale tranşante ale rezistenţei, revoltei şi înfrângerii individuale", dar şi pentru "modul fantastic în care a dezvoltat arta de a povesti".

Englund a mai spus că i-a dat telefon scriitorului la ora 6.45 dimineaţa (Llosa se află la New York) ca să îi dea veştile şi că nu l-a trezit. Câştigătorul Nobelului se afla deja la masa de lucru de câteva ore bune, pregătind cursul despre Jorge Luis Borges pe care îl predă la Princeton. "Se vede din cărţile lui că este o fire pasională. A avut o reacţie pe măsură", a mai spus Englund.

"Acest premiu e o mare bucurie pe care o trăiesc alături de prieteni. Când ne-au sunat, Patriciei (soţia lui Llosa - n.r.) i s-a părut că e o glumă. Sunt mişcat şi entuziasmat pentru că premiul e un gest de recunoaştere faţă de limba spaniolă", a spus Llosa, potrivit "El Pais". Scriitorul a precizat, pentru agenţia de presă PPE, că trăia cu impresia că a fost uitat de Academia suedeză. La rândul său, preşedintele peruan a declarat că vede în Nobelul lui Llosa "un act de justiţie pe care îl aşteptam din tinereţea noastră".

Scriitorul de 74 de ani, care are la activ peste 30 de romane, piese şi eseuri, dar şi Premiul Cervantes, cea mai importantă distincţie literară a lumii hispanice, este primul sud-american care câştigă Nobelul pentru literatură în ultimii 20 de ani. În 1990, mexicanul Octavio Paz a obţinut medalia, în timp ce prietenul şi apoi rivalul columbian al lui Llosa, Gabriel Garcia Marquez, căpătase distincţia în 1982. Pre miile Nobel, în valoare de a pro xi mativ un milion de dolari per laureat, sunt înmânate pe 10 decembrie la Stockholm.

Citiţi şi:

• Un suedez, favoritul pariorilor la Premiul Nobel pentru Literatură
• Premiul Nobel pentru Literatură, câştigat de Mario Vargas Llosa

BIOGRAFIE

Realismul magic, pumnul şi implicarea politică

Obţinând Nobelul, Mario Vargas Llosa calcă pe urmele a patru scriitori sud-americani: mexicanul Octavio Paz, columbianul Gabriel Garcia Marquez, chilianul Pablo Neruda şi guatemalezul Miguel Angel Asturias. Însă are o relaţie cu totul şi cu totul specială cu Marquez.

Au fost extrem de apropiaţi: s-au cunoscut în Caracas, în 1967, şi au devenit inseparabili. Ambii au trăit la Paris în sărăcie şi au dobândit faima literară pe când locuiau în Barcelona. Llosa a dedicat doi ani - din cei şapte pe care i-a petrecut în capitala Cataluniei - studiului romanului lui Marquez, "Un veac de singurătate", despre care a şi scris un lung eseu laudativ.

Potrivit biografului autorului columbian, Dasso Saldivar, conflictul de peste trei decenii dintre cei doi scriitori a pornit de la o femeie, Llosa având o slăbiciune pentru sexul frumos. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit cu cumnata unchiului său, Julia, cu 13 ani mai în vârstă decât el.

Căsnicia numai fericită nu a fost, în schimbat i-a dat lui Llosa materie primă pentru proza "Mătuşa Julia şi condeierul". La un an după divorţ, scriitorul s-a căsătorit cu verişoara lui, Patricia; cuplul a avut trei copii. Conform lui Saldivar, Llosa şi-a înşelat soţia cu o stewardesă suedeză, a părăsit-o şi s-a mutat la Stockholm. Patricia s-a refugiat la familia Marquez; scriitorul şi soţia lui au sfătuit-o să divorţeze de Llosa. Numai că acesta s-a întors pe neaşteptate la nevastă şi cei doi s-au împăcat.

Ruptura definitivă dintre Marquez şi Llosa a avut drept decor un cinematograf din Mexic; numeroşi intelectuali se strânseseră acolo în 1976, cu ocazia premierei filmului "La Odisea de los Andes", de René Cardona. După vizionare, Marquez s-a îndreptat către Llosa pentru a-l îmbrăţişa şi a apucat să strige doar "Mario!". A fost întâmpinat cu un pumn în faţă, urmat de cuvintele: "Cum îndrăzneşti?! După ce i-ai făcut Patriciei la Barcelona...".

Două zile mai târziu, Rodrigo Moya, un apropiat de-al lui Marquez, l-a fotografiat pe acesta bătut, însă a dat publicităţii fotografiile mult timp după ce faptul se consumase, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a zilei de naştere a prietenului său. Unul pro-Fidel, celălalt, mai de dreapta

După acest conflict, cei doi nu au mai vorbit deloc (asta în contextul în care Marquez e naşul celui de-al doilea copil al lui Llosa, Gabriel), ba au "divorţat" şi din punct de vedere politic.

García Marquez şi-a urmat convingerile de stânga, ba s-a şi împrietenit cu Fidel Castro. S-a folosit de strânsa lor legătură pentru a intermedia negocierile - găzduite de Cuba - dintre guvernul columbian şi trupele marxiste de gherilă. A pretins mereu că prietenia sa cu Fidel are motive exclusiv literare, dar n-a crâcnit apropo de faptul că în Cuba pedeapsa capitală era la ordinea zilei. Aceeaşi pedeapsă capitală faţă de care scriitorul columbian protestase în numeroase rânduri.

Deşi iniţial şi el miza pe marxism, Llosa a trecut în tabăra fanilor lui Margaret Thatcher. A devenit din ce în ce mai cunoscut, inclusiv ca gazdă a unui talk-show televizat, şi a susţinut guvernul conservator al lui Fernando Belaúnde Terry (1980-1985), refuzând însă invitaţia de a deveni prim-ministru în 1984.

Un război murdar şi o schimbare de cetăţenie Trei ani mai târziu a condus protestele faţă planul de naţionalizare a sistemului financiar peruan. A scos în stradă peste 120.000 de oameni şi a dat startul unei campanii prezidenţiale, în timpul căreia a fost hărţuit constant, cu telefoane şi scrisori de ameninţare. A pierdut în a doua rundă a alegerilor în favoarea lui Alberto Fujimori.

Llosa a părăsit ţara la câteva ore după înfrângere, pentru care dă vina pe un "război murdar", şi a dobândit cetăţenia spaniolă în 1993.

" Am spus că aveam nevoie de reforme radicale şi de sacrificii sociale şi la început a funcţionat. Dar apoi a început un război murdar, în care reformele mele erau prezentate ca un mijloc prin care oamenii să-şi piardă locurile de muncă. A fost foarte eficient, în special în ceea ce îi priveşte pe cei mai săraci cetăţeni. În America Latină preferăm promisiunile re alităţii", spunea Llosa, citat de "The Guardian".

De altfel, nici inspiraţie nu a căutat în America Latină. Scriitorii săi preferaţi sunt Sartre şi Flaubert.

17 proze, nouă cărţi de nonficţiune, trei volume de publicistică şi trei piese alcătuiesc opera de până acum a lui Mario Vargas Llosa

POPULARITATE

Sud-american prizat de români

• Humanitas i-a dedicat o întreagă serie de autor celebrului peruan.
• Editura a publicat 12 volume din opera lui Llosa: "Peştele în apă", "Băieţii şi alte povestiri", "Rătăcirile fetei nesăbuite", "Casa verde", "Pantaleon şi vizitatoarele", "Elogiul mamei vitrege", "Povestaşul", "Adevărul minciunilor", "Tentaţia imposibilului", "Mătuşa Julia şi condeierul", "Scrisori către un tânăr romancier" şi "Oraşul şi câinii".
• Editura All a pus la îndemâna cititorilor români "Orgia perpetuă: Flaubert şi doamna Bovary" şi "Sărbătoarea ţapului", în timp ce RAO a oferit "Conversaţie la catedrală".
• Editura Cartea Românească a publicat "Războiul sfârşitului lumii", care a intrat apoi în por tofoliul RAO.
• Curtea Veche a lansat piesele lui Mario Vargas Llosa ("Teatru -Domnişoara din Tacna; Kathie şi hipopotamul; Chunga") pe piaţa românească de carte.
• Noul roman al lui Llosa se concentrează asupra unui personaj istoric, Roger Casement (1864-1916), care a investigat actele de brutalitate ale guvernului regelui Leopold al II-lea al Belgiei în timpul colonizării Congoului şi abuzurile comise împotriva culegătorilor de cauciuc din zona amazoniană. "Visul celtului" va apărea în spaniolă pe 3 noiembrie.

FRAGMENT DIN DIALOGUL CU LIICEANU

Inversul medaliei Nobel, utopia şi dolarul

Palmaresul lui Llosa include Premiul Ovidius 2005 pentru "valoarea operei literare şi contribuţia la afirmarea libertăţii de expresie şi a toleranţei interetnice", oferit de Uniunea Scriitorilor.

Pe 17 septembrie 2005, Mario Varga Llosa a venit a doua oară în România pentru a participa la lansarea a două dintre romanele sale. Tot atunci a purtat un dialog cu directorul Editurii Humanitas, transformat apoi în cartea biling vă "Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Varga Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu" (Humanitas, 2006).

"Gabriel Liiceanu: Şi totuşi (...) cum aţi ajuns să scrieţi ? Mario Vargas Llosa: Ca toată lumea, înainte de a fi scriitor am fost cititor şi (...) cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viaţa a fost să învăţ să citesc. (...) Mama îmi spunea că la început, scriam continuări la poveştile pe care le citeam (...). Pe atunci, mă jucam de-a scrisul, pentru că mă încurajau mama şi familia. Când m-am dus să locuiesc cu tata, această activitate mi-a fost interzisă, a ajuns clandestină (pentru că) literatura nu putea să ţină de foame. (...) Şi aşa am ajuns la jurnalism, crezând că acesta era un mod de a-mi exercita vocaţia literară şi, în plus, de a câştiga un salariu din care să pot trăi.

Am impresia că Mario Vargas Llosa ne propune utopia de a-i determina pe milioane de oameni să citească literatură ca să poată să-şi satisfacă în mod benign nevoia de utopie. (...) Credeţi că Premiul Nobel mai are vreo valoare în condiţiile în care el se acordă după criterii extraestetice? Primordial pe criterii de corectitudine politică? Cred că scriitorii nu trebuie să vorbească de Premiul Nobel; un asemenea gând le face rău. (...) E foarte important ca scriitorii să-şi păstreze libertatea, independenţa, dreptul de a fi diferiţi, dreptul la nebunie. (...) Dacă îşi pierd libertatea, nu există premiu care să le redea talentul. Un scri itor german, pe care îl admir mult (...) Hans Magnus Ensenberger, a spus ceva foarte amuzant : «Academia suedeză alege în fiecare an un scriitor care să primească un million de dolari. Hotărârea lasă un milion de scriitori din întreaga lume frustraţi şi invidioşi. De ce nu face contrariul ? De ce nu alege un milion de scriitori în fiecare an şi nu le dă câte un dolar ? Astfel ar face un milion de scriitori fericiţi, care vor vorbi de Premiul Nobel cu entuziasm şi fără niciun resentiment»" Gabriel Liiceanu şi Mario Vargas Llosa