Margherita de la Clejani, primele dezvăluiri după ce a fost atacată în plină stradă
- Simona Suciu
- 19 august 2022, 17:17
Margherita de la Clejani a fost înțepată în zona pieptului și spune că a fost traumatizată de incident. Suspectul, care a mai atacat cel puțin încă o femeie, a fost reținut. Bărbatul nu a dezvăluit însă care a fost motivul agresiunii.
Margherita de la Clejani a făcut primele declarații după ce a fost atacată, în plină stradă, de un bărbat aflat pe trotinetă. Acesta a înțepat-o pe vedetă în zona pieptului cu un obiect ascuțit. Tânăra spune că a fost șocată de cele întâmplate și a depus imediat plângere la poliție.
Atacatorul este suspectat, că pe lângă Margherita de la Clejani a mai înțepat în zona sânilor și alte femei. În afată de artistă, până acum a mai depus plângere încă o persoană. Toate atacurile au avut loc miercuri.
A fost traumatizată
Margherita de la Clejani a fost audiată vineri de anchetatori și susține că a fost înjunghiată în zona inimii. „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că sunt încă în viață. Sunt o ființă umană și consider că am dreptul la viață. Am fost înjunghiată în zona inimii“, a spus Margherita înainte să intre la audieri.
Artista a mai spus că îl consideră drept un criminal pe atacatorul ei și că a fost traumatizată în urma incidentului. „Nu am fost înțepată cu o lamă sau o chestie. Am fost înjunghiată în zona inimii de un bărbat, pe care eu îl bănuiesc că ar fi un criminal în serie pentru că eu nu sunt singura atacată. Am fost consiliată de psihologi și psihiatri cărora le mulțumesc“, a mai spus Margherita, potrivit cancan.ro.
Suspectul a fost reținut
Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, atacatorul a fost reținut joi seara în comuna Vidra, din județul Ilfov. Are 38 de ani și locuiește în București. Și-a recunoscut faptele, dar nu a dezvăluit și care a fost motivul agresiunii. Anchetatorii au anunțat că îl vor audia din nou pentru că vor să afle ce l-a determinat să recurgă la un astfel de gest extrem.
Ulterior, suspectul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit unor surse din anchetă, cele două femei au fost înțepate cu un bisturiu chirurgical.