Astăzi se împlinesc nouă decenii de la încheierea primului război global din istoria omenirii, un conflict care a provocat peste 40 de milioane de victime şi a modificat fundamental lumea.
Primul Război Mondial este din multe puncte de vedere o bornă majoră în istoria secolului trecut. Niciun alt conflict armat n-a schimbat Europa vechilor imperii precum a făcut-o acest război venit pe turnanta noilor identităţi şi aspiraţii naţionale.
În doar patru ani de zile, Marele Război a demolat configuraţii geopolitice seculare, a reinventat tacticile militare, a ucis cu aplicaţie milioane de civili şi a conturat o traumă socială globală ce nu avea să se vindece decât decenii mai târziu.
Totul în secolul XX pare legat prin fire invizibile de acest conflict. Flagelul bolşevic, reinventarea estului european, chiar seminţele celui de-Al Doilea Război Mondial, se strâng sub umbrela acestei conflagraţii.
Pentru România, amintirea conflictului demarat în 1914 poartă de cele mai multe ori ecourile pozitive ale unui ideal de reîntregire – "România Mare". O şansă istorică, aproape imposibil de conceput în absenţa acestui război care a distrus şi a clădit destine laolaltă.
"Ziua Armistiţiului", aşa cum e amintită astăzi data de 11 noiembrie 1918, va fi comemorată cu fast la Verdun, în nord-estul Franţei, locul celei mai lungi bătălii a Marelui Război. La ceremonie vor participa atât Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, cât şi Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei.