Bruxellesul ne priveşte cu furie şi dispreţ. Incompetenţii de la Bucureşti le dau mari bătăi de cap, comportându-se ca un elefant într-un magazin de porţelanuri.
În plină criză economică, nişte politicieni infantili s-au hotărât să pună mâna pe putere într-o manieră greu de digerat. Bruxellesul reacţionează fără să mai ţină cont de familia politică, transmite semnale clare, greu de interpretat chiar şi de o minte bolnavă, drept aprecieri ale politicii interne. Lumea civilizată nu pare dispusă să cedeze la abuzurile legislative ale noii puteri de la Bucureşti. Presa de pretutindeni vorbeşte despre o lovitură de stat, despre accesele dictatoriale ale unui trio politic hotărât să pună mâna pe putere cu orice preţ, prin modificarea realităţii, până ajunge să corespundă cu planul lor.
O concluzie firească dacă ne reamintim succesiunea evenimentelor: subordonarea "Monitorului Oficial", schimbarea Avocatului Poporului, amputarea atribuţiilor Curţii Constiuţionale, schimbarea preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, modificarea legii referendumului, suspendarea Preşedintelui, toate parte a unui plan ce avea drept scop anularea principiului limitărilor şi echilibrelor într-un stat democratic ce se bazează pe separaţia puterilor în stat. De ce s-au urcat pe lampă oficialii de la Bruxelles? Pentru că au sesizat ticăloşia schimbărilor legislative/administrative ale trioului Voiculescu-Ponta-Antonescu: subordonăm "Monitorul Oficial" premierului ca să putem controla când se publică actele normative; schimbăm, fără nici un temei legal, Avocatul Poporului ca să nu se mai poată sesiza asupra actelor normative emise de Guvern sau Parlament; tăiem din atribuţiile Curţii Constituţionale ca să putem da ordonanţe de urgenţă neconstituţionale, dar imposibil de verificat; schimbăm preşedinţii celor două Camere ca să putem să-l instalăm pe Antonescu la Cotroceni, punând mâna pe încă un filtru legislativ - promulgarea legilor. După care organizăm referendumul după principiul nu contează câţi sau cum se votează, contează cine numără. Chiar şi pentru o ţară africană sună prea dur, darmite pentru România.
De ce atâta grabă, ce a determinat precipitarea evenimentelor? Pentru Victor Ponta scandalul plagiatului (de care nu va scăpa, iar el ştie!) i-a dovedit că nu va fi lăsat să guverneze după bunul plac, că bătălia politică nu este terminată. Deci trebuia ridicată miza, spre Cotroceni. O abordare care i-a venit ca o mănuşă lui Crin Antonescu, care nu mai avea răbdare să joace rolul adolescentului rebel în politică, vroia o slujbă stabilă, care să-i satisfacă nevoia organică de putere absolută. Din spate îi mâna, cu biciul şi morcovul mediatic de la Antena 3, Dan Voiculescu.
Mi s-a părut insuficient comentat sprintul mogulului în faţa Justiţiei, care, confruntat cu o sentinţă a Curţii Supreme, într-un dosar cu o fraudă dovedită de 4 milioane de euro, a ales eterna tactică a "nevinovaţilor": fuga este ruşinoasă, dar e sănătoasă. Având tot atâta orgoliu ca şi Codruţ Marta, Dan Voiculescu a ales varianta demisiei din Parlament, publicată instant în "Monitorul Oficial" şi reluarea procesului la o altă instanţă. Cred că Dan Voiculescu nu va uita niciodată sentimentul transpiraţiei reci ce i se scurge pe spate, văzând cum Adrian Năstase este scos în ambulanţă. Dar cum liderul de facto al trioului nu a pretins niciodată că este vreun curajos, nu s-a gândit la vreun gest eroic, la o luptă pentru dovedirea nevinovăţiei sale, ci a dat verde la aplicarea Marelui Plan.
Recomandările noastre
