Scopul unui atentator sinucigaș este strict teroarea. Este adevărat, ISIS a angajat astfel de atentatori pe câmpul de luptă, pentru a fi folosiți ca un fel de artilerie umană, pentru a provoca găuri de explozie în apărările inamice, înainte de un asalt. Cu toate că, nimeni nu se așteaptă să distrugă o armată inamică folosind doar bombe umane. Ele reprezintă arme psihologice care vizează încălcarea voinței inamicului.
La fel ca un locuitor urban care se teme de războinici la fiecare colț, Marina SUA se gândește la un viitor sumbru în care niciun cartier nu va fi în siguranță. Fie că operează în Marea Chinei de Sud, în Marea Baltică sau în Golful Persic, Marina va conta pe salvările rachetelor anti-nave mortale. Chiar și când o organizație, precum Hezbollah, poate pune mâna pe rachetele ucigașe de nave, este un semnal că oceanele lumii au devenit un loc periculos.
Istoria Kamikaze
Însă, cu șaptezeci și doi de ani în urmă, marina SUA s-a confruntat cu o amenințare similară. La sfârșitul anului 1944, marina americană avea cea mai puternică flotă din întreaga lume. Amenințarea nazistă fusese învinsă, flota japoneză de suprafață decimase, iar puterea aeriană japoneză devenise o umbră a gloriei sale anterioare.
Patru luni mai târziu, marinarii americani au fost îngroziți. Japonia dezlănțuise kamikazele, „vântul divin” al aeronavelor sinucigașe care, în următoarele zece luni, ar fi scufundat mai mult de cincizeci de nave și ar fi putut deteriora alte sute. Problema a fost teroarea de a înfrunta un inamic atât de hotărât să te omoare încât și-ar fi sacrificat viața în acest proces.
Când majoritatea oamenilor se gândesc la un succesor al kamikaze din secolul XXI, probabil că se gândesc la un atentator sinucigaș. Însă, în loc de un pilot japonez care își prăbușește avionul Zero într-un portavion american, este, de fapt, un terorist Al Qaeda care aruncă un avion de linie în Pentagon sau un luptător ISIS care își detonează vesta într-o piață aglomerată.
Kamikaze au creat și ele teroare. „Știu de frica și panica care s-a generat atunci când Kamikaze s-a apropiat de Task Force-ul nostru pentru marină”, își amintește un pilot de marină din al Doilea Război Mondial. "I-am văzut pe tunarii navelor noastre atât de nervoși pentru prezența kamikazelor, încât au tras asupra propriilor noastre avioane care se întorceau de la misiunile împotriva țintelor japoneze."
Kamikaze a fost o armă tactică pentru care teroarea a însemnat doar un efect secundar, la fel cum bombardierul nazist Stuka a demoralizat soldații aliați cu sirenele încorporate în aeronavă. Kamikazele au fost folosite ca muniții consumabile, cum ar fi o bombă sau o torpilă. Chiar și un kamikaze deteriorat de focul antiaerian al SUA și-ar putea îndeplini misiunea plonjând într-o navă americană.
Teroarea prezentului
Omologul de astăzi al kamikaze este racheta anti-navă, cum ar fi armele hipersonice de fabricare rusească, care pătrund la o viteză a sunetului de cinci ori mai mare, sau rachetele balistice chinezești concepute pentru scufundarea portavioanelor americane.
În cazul în care va izbucni un conflict între America și China sau navele americane ar trebui să se confrunte cu rachetele anti-nave într-un punct precum Golful Persic, bănuiesc că cel mai profund impact al acestor arme va fi cel psihologic. Indiferent dacă aceste rachete scufundă nave sau dacă apărările SUA le doboară, cred că ceea ce va domina mentalul colectiv vor fi poveștile rachetelor care se îndreaptă spre nave la viteze incredibile. Rachete care pot fi doar ucise, conform spuselor celor de la nationainterest.org.