În paralel, marile companii Tech au făcut totul pentru ca subiectul „Laptopul lui Hunter” să dispară de pe rețelele sociale, către care s-ar fi putut orienta nemulțumiții de presă clasică.

Twitter a blocat toate discuțiile pe tema dezvăluirilor, mergând până la suspendări și închideri de conturi. Inclusiv ale ziarului rebel New York Post, autorul anchetelor. Inclusiv ale președintelui Statelor Unite.

Ceva mai subtil, Facebook a etalat și el o întreagă gamă de tehnici de cenzură, care l-ar face pe Goebbels să bălească de invidie.

Însă acțiunile cele mai rafinate au aparținut Google: motoarele sale de căutare au ascuns dezvăluirile esențiale sub mormane de articolașe din presa „mainstream”, care ridiculizau și minimalizau subiectul.

Astfel, în jurul subiectului s-a creat o perdea de fum groasă și puturoasă, care i-a împiedicat pe americani să ajungă la sursa informațiilor. La Adevăr.

Potrivit unui sondaj realizat de Media Research Center, o treime dintre cei care au votat cu Joe Biden nu auziseră de tranzacțiile financiare cu regimul comunist chinez realizate de acesta prin intermediul lui Hunter.

Blocarea informațiilor care incomodează nu este însă suficientă. În paralel, trebuie impusă Dogma ca Adevăr absolut. Cine neagă Dogma, trebuie pedepsit. Marginalizat. Exclus din societate.

China este de mai mulți ani scena unui experiment monstruos, numit Creditul Social. Fiecare cetățean este supravegheat 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, prin mijloace tehnologice, de la recunoașterea facială până la urmărirea online.

Fiecărui chinez i se acordă note pentru comportamentul său. Ca la școală. La sfârșitul perioadei de bilanț, notele decid standardul de trai al omului. O „medie” mai bună îi dă acces la o serie de privilegii precum: dreptul de a călători cu trenul sau avionul, de a-și da copiii la o școală mai bună sau de a obține un credit ieftin. O „medie” proastă îi taie eșalonat din drepturi, până când ajunge un paria.

Orice abatere este sancționată: de la traversarea prin locuri nepermise până la nerespectarea restricțiilor de pandemie. Firește, însă, cea mai gravă abatere este nesupunerea politică față de regimul comunist.

Cine nu se supune, dispare. Mărturie stau cazurile medicilor din Wuhan, care nu au respectat consemnul autorităților și au vorbit public despre existența coronavirusului. Culmea ironiei totalitare (vezi cazul dr. Li Wenliang), ajunși oale și ulcele, ei sunt comemorați ca eroi ai neamului. Pentru că nu mai deranjează pe nimeni.

Asemenea monstruozități își fac loc tot agresiv și în Occident.

Se strecoară ca niște ploșnițe prin toate crăpăturile și îți intră în casă. În viața intimă. În creier. Nicăieri nu mai îți aparții.

Norvegia a anunțat că va modifica Codul Penal pentru a incrimina „remarcile în privat”. Iată ce scrie Reuters:

„Persoanele găsite vinovate de discurs ofensator sunt pasibile de amendă sau de un an închisoare, pentru remarci făcute în privat, și de un maximum de trei ani de închisoare dacă sunt făcute în public, potrivit noului Cod Penal.”

„Discursul ofensator” este o expresie folosită de Stânga pentru a cataloga criticile la adresa unor teme dragi progresismului: propaganda LGBT, imigrația în masă, multiculturalismul, globalizarea. Teme care sunt pilonii ideologici ai Marii Resetări

Sub presiunea diverselor terori care apar pe bandă rulantă în ultimii ani - teroarea teroristă, teroarea COVID, teroarea străzii (BLM, Antifa), teroarea corectitudinii politice…, libertatea se pipernicește văzând cu ochii.

În era comunicațiilor, cenzura a devenit normă.

În era drepturilor omului, omul are un singur drept garantat: să se supună.

În era Marii Resetări, există un singur Adevăr. Cel oficial, dictat de organul abilitat: Ministerul Adevărului.