Republica Moldova. Pe 31 august, De Ziua Limbii Române, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) se va desfășura Marea Dictare Națională. Evenimentul se desfășoară sub egida Președinției Republicii Moldova și are drept scop sărbătorirea limbii române și promovarea vorbirii și scrierii corecte în rândul cetățenilor.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat joi lansarea înscrierii la Marea Dictare Națională. La aceasta pot participa persoanele care doresc să-și testeze nivelul de cunoaștere a limbii române.
La eveniment sunt așteptați circa 1 500 de participanți
MEC estimează că la eveniment vor participa circa 1 500 de persoane, triplu față de ediția de anul trecut. Cei care vor obține cel mai bun rezultat vor fi premiați în cadrul unui eveniment public. Aceștia vor primi seturi de cărți și vouchere pentru procurarea cărților.
„Cunoașterea și vorbirea corectă a limbii române este fundamentul identității noastre naționale. Este important ca fiecare cetățean să vorbească corect limba română, atât din respect pentru cultura noastră, cât și pentru o comunicare clară și eficientă în toate domeniile vieții", a subliniat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Autoritățile din raioane încurajate să organizeze evenimente similare
Evenimentul va fi transmis online. Acest fapt va permite celor de acasă să susțină dictarea și eventual să se autoevalueze.
„Încurajăm colegii din raioane să organizeze evenimente similare și la nivel raional. Este important ca toți doritorii la nivel de țară să aibă posibilitatea să participe la acest exercițiu”, a afirmat Dan Perciun.
La eveniment sunt așteptate persoane de toate vârstele. Dictările vor fi verificate de către o comisie specială constituită din lingviști, specialiști din instituții de învățământ superior și reprezentanți ai MEC.
La evaluare se va ține cont inclusiv de aranjarea textului în pagină, de lizibilitatea caligrafiei, de acuratețea scrisului. După probă, lucrările vor fi scanate și vor fi expediate participanților prin poșta electronică, pentru ca aceștia să cunoască ce greșeli au comis și unde trebuie să mai lucreze.
Pentru a fi parte a evenimentului, doritorii sunt îndemnați să se înregistreze pe adresa https://bit.ly/mareadictare.
În ziua evenimentului, în PMAN vor fi amplasate 750 de bănci. Toți participanții vor primi la fața locului foi, pixuri, apă și chipiuri.
Evenimentul Marea Dictare Națională se află la cea de-a doua ediție.