Din broască râioasă, Ileana Cosânzeana: doi vechi marinari au transformat un pescador ruginit de 56 de ani, care trebuia să sfârşească într-o topitorie turcească, într-un velier de toată frumuseţea.

Zeci de ani a brăzdat, anonimă, Marea Neagră în lung şi-n lat. A adus la cherhana mii de tone de stavrid, scrumbie, chefal sau lufar. Apoi, în anii ’90, a avansat la statutul de navă de scafandri. A mai avut cinci „surori”. Una dintre ele a fost celebra goeletă „Speranţa”.

În 2005, părea că steaua ei apusese definitiv. Acostase în una dintre danele de fier vechi din Portul Constanţa. Urma să fie dezasamblată cu sudura oxiacetilenică şi să ajungă într-o topitorie turcească. A avut noroc la bătrâneţe. Soarta i-a scos în cale bărbatul care i-a redat vigoarea şi frumuseţea de altădată. A fost un veritabil „coup de foudre”. Dimitris Kokos, un marinar grec, de pe insula Hydra, a scos-o din mizerie şi i-a plătit „operaţiile estetice”.

Un marangoz tătar, Ibadula Sefiadin, zis Şefcai, i-a fost „geriatru-cosmetician”. Acum, cochetă ca o fată mare, îşi leagănă seducător copastiile, la cheiul său din Portul Turistic Tomis, din Constanţa. Dintr-o epavă ruginită a ajuns vedetă. Nu e ea chiar jună de fiţe, dar, la vârsta ei, se ţine bine. Din ’54 încoace poartă acelaşi nume: „Marea”.

Din „peşte”, „damă de companie”

„Ţe bei acolo?”, se insinuează Dimitris Kokos, privind pofticios la paharul din palma cât un capac de WC a lui Şefcai. „Jidvei”, răspunde scurt tătarul. „De ţinţi stele?”, insistă grecul. „Îhî“, confirmă Şefcai sorbind tacticos vinarsul. „Bun! De sapte e prea dulţe...”, soarbe din ochi licoarea comandantul schoonerului „Marea”.

Se făcuse de amiază şi cei doi marinari bătrâni îşi începuseră şueta cotidiană de pe coverta fostului trauler convertit în corabie de agrement. Nava, construită la Drobeta-Turnu-Severin în 1954 a fost, până în anii ’90, pescadorul Institutului Român de Cercetări Marine.

Apoi, a folosit-o Onaca drept navă-bază pentru scafandrii săi. Întreţinerea ei costa prea mult, aşa că, în 2005, a fost dezechipată şi vândută la fier vechi. Bătrâna doamnă a Mării Negre era pe drum, spre cimitirul de nave când i-a picat cu tronc lui Dimitris. „Visam la o «barca» aşa, ca asta, de când eram mic. Am întârziat puţin...”, oftează grecul.

Echipa greco-tătară

„Are «dizain» rusesc, de pescador de mare deschisă. Iniţial, a avut şi vele pentru ruliu. De hulă. Două vele «rande », ca să stea pe chilă dreaptă”, explică tehnic Şefcai. Dimitris îl aprobă din cap. Fac o echipă cel puţin ciudată: grec-tătar. „Bine că nu-s turc! Să vezi atuncea dandana!”, se distrează tătarul.

Au amândoi 63 de ani şi sunt marinari cu experienţă. Grecul a fost căpitan de cursă lungă pe cargouri, iar tătarul, autodidact, e unul dintre cei mai buni skipperi, comandanţi de veliere, din Constanţa. Pe deasupra e şi un marangoz, dulgher de corăbii, de toată isprava. „Tot ce vezi lemn pe nava asta e făcut de mâna mea. Vezi catargele? Au venit copaci din Harghita! Sunt dintr-o bucată!”, se laudă urmaşul lui Gingis Han şi Timur Lenk.

„Marea” şi tricolorul

„La România, doar bricul «Mircea» şi cu «Marea» sunt membre la clubului de veliere mari International Training Organization”, se fuduleşte Dimitris. Distracţia e că grecul a înregistrat nava la Giurgiuleşti, în Republica Moldova, unde sunt taxele mai mici, aşa că pavilionul său e moldovenesc. Probabil, grecul s-a gândit la România mare. „Sunt taxe mai uşoare. Pavilionul moldovenesc e deschis, cum e la Cipru, Malta sau Liberia”, se justifică palicarul.

Între 21 şi 30 mai, «Marea » participă la una dintre etapele concursului de veliere „Tall ships Regatta 2010” ce se va desfăşura între Varna şi Istanbul. Până acum, pavilionul tricolor roşu-galben-albastru a mai fost arborat la acest eveniment anual, doar de bricul „Mircea”. Anul ăsta, va fi arborat de „Marea”. Numai că e cel basarabean.

Bătrânul comandant

„A trecut, acu’ un an, un bătrân pe aici. Era bolnav şi abia umbla. S-a uitat la ea mult. Stai, stai, stai mult şi uitat la ea... Şi mi-a zis: «Ce frumos făcut la navă! Io fost comandant la ea în ’56». N-a putut urcat la bord din cauza la picioare… Tremura…”, se emoţionează comandantul grec în timp ce mângâie afectuos cavilele timonei.

Dimitris sudează ţigările: „Ziţe că nu face bun la gravide! Io nu gravidă, aşa că am voie!”, râde navigatorul frecându-şi palmele aspre şi bătucite de la manevratul parâmelor. Ca orice grec care se respectă, i-a pus corabiei la prova, sub bompres, un galion cu o sirenă în sânii goi. „Trebuia mai mari!”, se burzuluieşte căpitanul Kokos. Şefcai toarnă şi el gaz pe foc: „Sunt în poziţia atârnat!”.

ÎN CIFRE

Chiria velierului e de 2.000 de euro pe zi

Cu coca vopsită în negru, gaff-schoonerul „Marea” e încins de un brâu alb de-a lungul copastiilor. Corabia e lungă de 22 de metri la linia de plutire, dar are 34 dacă o măsori din vârful bompresului până la etambou, deasupra safranului cârmei.

În talie e lată de 5,6 metri la cuplu maestru şi „calcă” apa cu un pescaj de 2,6 metri. Corpul navei e din oţel, iar deplasamentul din acte e de 101 tone. Vechiul motor rusesc 3D6, de 150 de caiputere, a fost înlocuit anul trecut de un modern Cummins englezesc de 220 CP, cu numai o sută de ore de funcţionare.

Poate îmbarca opt tone de apă, iar tancurile de apă au o capacitate de 6.000 de litri. Numărul maxim de pasageri pe care îl poate lua la bord „Marea” e de 40. Cât costă nava, proprietarul grec Dimitris Kokos nu vrea câtuşi de puţin să spună.

„Nu are valoare. Nu e de vânzare! M-a întrebat un finlandez anul trecut cu cât i-o dau şi i-am zis cu un milion de euro”, se dă mare grecul. Chiria velierului e de 2.000 de euro pe zi. „Aşa e preţul la Turcia şi Grecia”, spune Dimitris Kokos.

E explicabil, din moment ce numai taxa de cheu pe care o plăteşte grecul e de 500 de euro pe lună, în timp ce întreţinerea anuală a schoonerului sare de 12.000 de euro, iar sezonul ţine mai puţin de două luni şi clienţii sunt rari pe vreme de criză. Oricum, la greci, totul e negociabil.