Marea Britanie a anunțat că va renunța la toate măsurile împotriva COVID-19, inclusiv la certificatul verde, dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu crede că este cea mai bună decizie. Tulpina Omicron rămâne periculoasă.
Regatul Unit a anunțat că va renunța la toate restricțiile împotriva COVID-19, certificatul verde și chiar carantina pentru persoanele infectate. În timp ce Marea Britanie va lua această decizie, toate țările se confruntă cu un număr record de îmbolnăviri. Franţa a anunţat aproape o jumătate de milion de teste pozitive în 24 de ore.
OMS: Nu e timpul să renunțați la măști
“Pandemia de Covid nu este nici pe departe aproape de sfârşit”, a avertizat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
”Omicron continuă să se răspândească în lume. Săptămâna trecută au fost raportate peste 18 milioane de cazuri. Numărul deceselor rămâne stabil pentru moment, dar suntem îngrijorați de impactul pe care Omicron îl are asupra lucrătorilor din domeniul sănătății deja epuizați și asupra sistemelor de sănătate suprasolicitate. Nu este momentul să renunțăm și să fluturăm steagul alb.”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general OMS.
Vor învăța să trăiască cu virusul
Chiar dacă Marea Britanie s-a confruntat cu o mulțime de infectări, autoritățile au renunțat la măsurile împotriva COVID-19. Aceștia au declarat că trebuie să învețe să trăiască cu virusul, iar economia nu mai poate sta pe loc.
”De joi, certificatul verde nu va mai fi obligatoriu. De acum, guvernul nu le mai cere oamenilor să lucreze de acasă și nu mai impune purtarea măştilor sanitare în nicio situaţie.”, Boris Johnson, premierul britanic.
Din martie, autoritățile vor elimina și măsura de izolare pentru persoanele infectate.
O altă țară care va renunță la restricții este Israelul. A anunțat un număr record de infectări, peste 65.200 de teste pozitive în 24 de ore, dar a decis să învețe să accepte virusul.
“Nu există nicio logică medicală și epidemiologică pentru impunerea certificatului verde, mulți experți sunt de acord. Există însă o afectare directă a economiei, a activităților zilnice și, în plus, o amplificare semnificativă a panicii în rândul populației”, a declarat ministrul de Finanțe Avigdor Liberman, potrivit stirileprotv.ro.