Marea Britanie a acceptat marți, 23.02.2021, prelungirea până la 30 aprilie a perioadei de aplicare provizorie a acordului comercial post-Brexit. Acceptarea prelungirii s-a realizat în urma solicitării Uniunii europene în acest sens.
Marea Britanie a acceptat prelungirea până la 30 aprilie a perioadei de aplicare a acordului comercial post-Brexit
Marea Britanie a acceptat marţi, la cererea Uniunii Europene, prelungirea până la 30 aprilie a perioadei de aplicare provizorie a acordului comercial post-Brexit, pentru a lăsa Parlamentului European timpul de care această instituţie are nevoie pentru a ratifica documentul, a anunţat guvernul de la Londra, relatează Reuters .
Într-o scrisoare adresată vicepreşedintelui Comisiei Europene, Maros Sefcovic, ministrul britanic de stat, Michael Gove, a confirmat acordul Londrei pentru această prelungire. Michael Gove a adăugat că Marea Britanie doreşte să nu mai survină apoi şi alte întârzieri.
Solicitarea Comisiei Europene a avut loc în urmă cu două săptămâni
Solicitarea Comisiei Europene către Londra a avut loc cu două săptămâni în urmă. Comisia Europeană a cerut atunci o prelungire cu două luni a aplicării provizorii a acordului post-Brexit, până când textul va putea fi tradus în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene şi ratificat de Parlamentul European.
Acordul a fost convenit între Bruxelles şi Londra pe 24 decembrie, astfel că atunci nu a mai rămas timp pentru finalizarea procesului de ratificarea până la 31 decembrie, când s-a încheiat perioada de tranziţie post-Brexit. Intrat în vigoare pe 1 ianuarie, acordul post-Brexit urma să fie aplicat provizoriu până pe 28 februarie 2021.
Semnarea unui acord a fost timp de mai multe luni în 2020 sub semnul unor incertitudini considerabile și a părut în anumite momente aproape irealizabil. În cele din urmă, UK Și UE au găsit o soluție de compromis pentru depășirea crizei care a avut reverberații internaționale.
”Normalitatea” post-Brexit poate fi astfel respirată și se speră că relațiile bilaterale britanico-europene se vor stabiliza și vor cunoaște o nouă eră în condițiile care au fost convenite. În condițiile actualei pandemii coronavirus atât societatea și economia britanică, cât și cele europene au fost deosebit de greu încercate. Criza sanitară și mobilitatea generală a populației și bunurilor au fost de asemenea afectate.