Energia nucleară reprezintă pentru Marea Britanie varianta prin care speră să revoluţioneze călătoria în Univers peste doar câteva decenii, conform unui studiu dezvoltat alături de grupul Rolls Royce.
Marea Britanie are ambiţii mari şi vrea ca peste câteva zeci de ani să ajungă în Univers cu navete spaţiale care să aibă alimentarea bazată pe energia nucleară.
Agenţia spaţială britanică a anunţat marţi că a lansat un studiu despre posibila utilizare a propulsiei nucleare în explorarea spaţială. Studiul a fost lansat în colaborare cu grupul Rolls-Royce.
Noua tehnologie bazată pe energia nucleară ar putea fi mult mai eficientă decât motoarele utilizate în prezent. Totodată, energia nucleară ar putea permite viitoarelor vehicule spaţiale să ajungă pe planeta Marte în trei sau patru luni.
La un calcul simplu, asta înseamnă că ar ajunge acolo de două ori mai repede decât cele cu propulsie chimică. Deocamdată, proiectul din Marea Britanie vizează doar cercetări ştiinţifice, nicidecum o fază industrială.
În plus, acest obiectiv de aminteşte de Star Trek are rolul de a transforma călătoria în Univers în viitoarele decenii. Cine ştie soluţii tehnologice vor mai apărea până atunci…
Marea Britanie ajunge în Univers cu propulsia nucleară?
Reprezentanţii Agenţiei spaţiale britanice estimează că propulsia nucleară poate „ revoluţiona” călătoriile spaţiale. Studiile ce vizează atomul, precum cel de hidrogen, ar trebui să permită accelerarea propulsoarelor.
„Energia nucleară oferă posibilităţi pentru a transforma explorarea spaţială. Studiul inovator realizat cu Rolls-Royce ar putea să ne ajute să transportăm viitoarea generaţie de astronauţi mai departe în spaţiu.
Şi pentru un timp mai îndelungat, într-o manieră care ne va îmbunătăţi cunoştinţele despre Univers”, a declarat Amanda Solloway. Ea este secretarul de stat pentru Ştiinţă în Marea Britanie.
Marea Britanie, propulsie nucleară şi Univers
Aşa cum se ştie, Rolls-Royce produce motoare de avioane folosite de aviaţia şi marina britanică. De asemenea, compania are experienţă în domeniul reactoarelor nucleare, pe care le dezvoltă pentru submarine militare.
Grupul coordonează un proiect de 16 minicentrale nucleare în Marea Britanie pentru a produce electricitate. Calculele celor implicaţi sunt simple şi au în prim-plan eficienţa şi fiabilitatea.
Energia nucleară ar permite petrecerea unui timp mai îndelungat în spaţiu, mai ales în zone foarte îndepărtate de Soare. Acolo, panourile solare nu furnizează o cantitate suficientă de energie.
Marea Britanie susţine că ideea cu propulsia nucleară nu-i nouă
Propulsia nucleară reprezintă un concept care există deja din anii 1950. La acea vreme, Statele Unite ale Americii au încercat să dezvolte o rachetă propulsată cu ajutorul unor minibombe atomice.
Star Trek este un serial științifico-fantastic de televiziune, care a fosz creat de Gene Roddenberry. Iniţial, el a fost transmis în SUA și în sudul Canadei de NBC, în perioada 8 septembrie 1966-3 iunie 1969.
Mai târziu, seria a fost denumită Star Trek: The Original Series pentru a se face diferența față de numeroasele continuări ale acestui serial.
Star Trek a devenit un serial cult
Star Trek a avut audiențe scăzute pe NBC şi a fost anulat după trei sezoane și 79 de episoade. Totuşi, serialul a căpătat statutul de cult în anii 1970. Aşa au apărut 5 serii de televiziune, 11 filme de lungmetraj și numeroase cărți, jocuri, și alte produse.
„Acțiunea are loc în secolul al XXIII-lea. Seria originală Star Trek urmărește aventurile navei spațiale Enterprise și ale echipajului său, condus de căpitanul James T. Kirk (William Shatner), secundul Spock (Leonard Nimoy) și medicul șef, ofițerul Leonard McCoy (DeForest Kelley). Introducerea făcută de Shatner la începutul fiecărui episod descrie misiunea navei:
«Spațiul: ultima frontieră. Acestea sunt călătoriile navei stelare Enterprise. Misiunea ei pe cinci ani: să exploreze lumi noi și stranii, să caute noi forme de viață și noi civilizații, să meargă cu curaj acolo unde niciun om nu a mai fost vreodată»”, se arată pe ro.wikipedia.org.
sursa: agerpres.ro