Marți, compania Meta, denumită Facebook Inc. până în anul 2021, și-a recunoscut înfrângerea pe piața din Marea Britanie, după ce Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe a transmis că gigantul american va fi obligat să vândă unitatea de creare de imagini animate Giphy, cea cu care ar fi vrut să acapareze piața locală.
În acest sens, Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe din Marea Britanie a invocat riscuri în ce privește scăderea în mod substanțial a concurenţei pe piaţa de publicitate online, astfel că Meta va trebui „să vândă Giphy în întregime, unui cumpărător potrivit”. Totuși, nu este cunoscută compania care va cumpăra firma Giphy.
Meta, obligată să vândă platforma Giphy
Un purtător de cuvânt al vechiului Facebook a transmis că șefii Meta au fost „dezamăgiți de poziția CMA, dar acceptă decizia de astăzi ca ultimul cuvânt în această chestiune. Vom lucra îndeaproape cu CMA la cesionarea GIPHY. Suntem recunoscători echipei GIPHY în această perioadă nesigură pentru afacerea lor şi le dorim mult succes. Vom continua să evaluăm oportunităţile – inclusiv prin achiziţie – pentru a aduce inovaţie şi opţiune mai multor oameni din Marea Britanie şi din întreaga lume”, a transmis reprezentantul Meta pentru presa britanică.
În noiembrie 2021, CMA cerute ca Meta să cedeze drepturile asupra platformei Giphy, deoarece asocierea celor două companii distrugea concurența din piață. Prin urmare, Meta a constestat această măsură, iar în luna iunie a fost pronunțată o hotărâre favorabilă CMA împotriva recursului, Autoritatea britanică primind dreptul de a lua o decizie finală în acest sens.
Giphy fusese cumpărată de Meta contra sumei de 400 de milioane de dolari, iar în cadrul procesului, cea dintâi companie a motivat că cedarea drepturilor către Meta ar fi una de bun augur, mai ales că produsele sale s-au „demodat” și că nu ar mai fi cumpărate de vreo altă firmă investitoare.
Concurența neloială, eliminată
GIF-urile „s-au demodat ca formă de conţinut, utilizatorii mai tineri descriind în special gif-urile drept cringe (n.a ciudate), a transmis compania Giphy într-un document depus la dosar în luna august. Totuși, CMA a concluzionat că o astfel de asociere ar duce la un impact negativ pe piața din Marea Britanie, mai ales că Meta are în control aproape 50% din piaţa de publicitate grafică din Regat (7,9 miliarde de dolari).
„Înainte de fuziune, Giphy oferea servicii de publicitate inovatoare în SUA şi se gândea să se extindă în alte ţări, inclusiv în Marea Britanie”, a transmis CMA. Astfel de servicii ar fi dat posibilitatea ca mărci precum Dunkin’ Donuts sau Pepsi să-şi promoveze produsele prin GIF-uri, a adăugat instituția.
Acum, decizia CMA „a eliminat, efectiv, Giphy ca un potenţial concurent pe piaţa de publicitate grafică din Marea Britanie”, a mai transmis CMA, conform CNBC.