Ce a decis Marcel Ciolacu după ce buletinul său a fost făcut public de hackeri
- Bianca Ion
- 31 ianuarie 2024, 14:06
Pe data de 30 ianuarie, Camera Deputaților a fost victima unui atac cibernetic masiv. Grupurile de hackeri au reușit să penetreze baza de date a instituției și să acceseze o serie de informații confidențiale, printre care și actele de identitate ale unor parlamentari. Iată ce a decis Marcel Ciolacu după ce actul său de identitate a fost făcut public de hackeri.
Hackerii au furat informații personale ale parlamentarilor, inclusiv actul de identitate al premierului Marcel Ciolacu. Ulterior, atacatorii au trimis un mesaj în care solicită o răscumpărare de 40.000 de euro.
„Am obținut peste 250.000 MB de documente și contracte, dar și mai multe informații de la Camera Deputaților din România. Vom publica mai întâi o mică parte din aceste date", au anunțat hackerii în mediul online.
Ce a decis Marcel Ciolacu după ce buletinul său a fost făcut public de hackeri
Marcel Ciolacu, Alfred Simonis sau Kelemen Hunor se numără printre politicienii ale căror documente de identitate au fost compromis de către hackeri. Ca urmare a acestui incident, premierul României a declarat că își va schimba cartea de identitate, scriu cei de la știrileprotv.ro.
Datele personale ale premierului au apărut pe Dark Web
Cartea de identitate a premierului Marcel Ciolacu și a lui Alfred Simonis au fost publicate pe Dark Web. Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, a afirmat că se desfășoară o anchetă tehnică în legătură cu breșa de securitate de pe site-ul Camerei Deputaților. Odată ce va fi disponibil raportul final, se vor prezenta concluziile documentului.
Camera Deputaților, despre breşa de securitate
Secretariatul General de la Camera Deputaților a anunţat că a existat o breșă de securitate. Mai mult, acesta a negat că ar exista și o solicitare de răscumpărare.
„A avut loc, într-adevăr, o breşă de securitate. În acest moment, nu avem nicio solicitare de răscumpărare a datelor. Ca urmare a acestei situaţii, Departamentul specializat din Camera Deputaţilor redactează o plângere la DIICOT”, a anunţat pe 30 ianuarie Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.
Secretariatul General al Camerei Deputaților a mai precizat faptul că „majoritatea datelor la care se face referire sunt date prezentate pe site sau care pot fi făcute publice”.
„Este important de menţionat faptul că majoritatea datelor la care se face referire sunt date prezentate pe site sau care pot fi făcute publice ca urmare a unei solicitări pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la date de interes public”, se mai arată în comunicat.