La Beijing, Constantina Diţă-Tomescu a luat aurul după ce a alergat cei 42,195 de kilometri în 2 ore, 26 de minute şi 44 de secunde. La Bucureşti, românii au la dispoziţie 6 ore pentru a termina aceeaşi distanţă, în cadrul primului maraton internaţional găzduit în capitala României. Maratonul Internaţional Toyota se va desfăşura duminică, de la 9.30, pe un traseu care trece pe lângă cele mai importante clădiri din Bucureşti. Astfel, până după-amiază, ruta va fi deschisă alergătorilor şi închisă autoturismelor. În cadrul competiţiei există cinci probe, pentru care există premii totale în valoare de 45.000 de euro.

Până miercuri, la maraton, erau înscrise 52 de persoane şi 20 de atleţi din Etiopia, Rusia, Italia, Burundi, Republica Moldova şi România. Semimaratonul a convins 70 de concurenţi să vină la start. Corporatiştii aduc în concurs 20 de echipe, iar la proba populară vor alerga peste 100 de persoane. Cei care doresc se mai pot înscrie, – pe www.romanian marathon.com – până sâmbătă, sau direct în Piaţa Constituţiei, până în ziua competiţiei inclusiv.

„Primul pas pentru a avea un maraton internaţional recunoscut a fost făcut. Noi ne gândim la 300 de alergători la maratonul trei“, a declarat Valeria Răcilă van Groningen, iniţiatoarea evenimentului.

STUDIU

Alergarea te menţine în viaţă

Oamenii care aleargă sunt mai sănătoşi şi au o speranţă de viaţă mai mare decât cei care nu practică sportul, arată un studiu al Universităţii Stanford din California, publicat în luna august şi citat de Reuters. Cercetarea a fost făcută pe persoane care alergau în mod frecvent şi pe unele care nu făceau deloc jogging. În 20 de ani, cât a durat studiul, 284 dintre membrii clubului de atletism erau încă în viaţă şi numai 156 dintre cei care nu practicau sport.

Alergarea a redus riscurile unor boli de inimă, a cancerelor, a bolilor neuropsihice, cum este Alzheimer. De altfel, pe tot parcursul studiului, fiecare membru al clubului a alergat în jur de 200 de minute pe săptămână, faţă de numai 20 de minute – cât realizau cei care nu practicau sport. În România, în prezent, există peste patru milioane de pacienţi obezi netrataţi, conform unui studiu Zentiva, publicat anul trecut. Dintre aceştia, 16,3% sunt supraponderali, iar 20,7% obezi clinic.

POVEŞTI

Clasica distanţă de 42,195 de kilometri, un capriciu regal

Legenda spune că, în anul 490 î. Hr., mesagerul Pheidippides a alergat 42 de kilometri de pe câmpul de luptă din Marathon până la Atena, pentru a anunţa victoria grecilor asupra Persiei. Când a ajuns, a spus „Am învins!“, apoi a murit pe loc. În topul statelor care organizează cele mai multe maratoane se află SUA, Germania, Canada, Franţa, Italia şi Olanda. Codaşe sunt Croaţia, Estonia, Macedonia, Algeria, Barbados şi Peru.

Acestora din urmă, care au câte o singură competiţie, li se va alătura, de duminică, România. Prima cursă de maraton clasică, de 42,195 de kilometri, s-a alergat în 1908, la Jocurile Olimpice din Londra. Până atunci, maratonul avea lungimi aleatorii. Distanţa probei a fost modificată la 42,195 km dintr-un capriciu al Familiei Regale: linia de start s-a mutat cu 195 m pentru ca alergătorii să treacă şi prin faţa lojei reginei.

INTERVIU

Valeria Răcilă: „Nu poţi alerga aşa, ca prostu’“

A câştigat medalii dând din vâsle. Prima competiţie oficială la care a participat a fost Campionatul Mondial din 1978. Iar Olimpiada de la Los Angeles, din 1984, i-a adus aurul şi titlul de campioană olimpică la schif simplu. Dar, înainte şi după canotaj, dintotdeauna a fost alergarea. Valeria Răcilă van Groningen s-a născut pe 2 iunie 1957, la Stupilcani, în judeţul Suceava.

Fosta canotoare aleargă încă din liceu. Pentru că îi place „pur şi simplu“. A alergat de drag, împreună cu soţul său, Steven – om de afaceri dintr-o a cincea generaţie de bancheri din Olanda -, în peste 20 de maratoane şi semimaratoane. Şi tot de drag, în urmă cu 15 ani, şi-a pus în cap să organizeze un maraton internaţional în România.

Evenimentul zilei: De unde ideea unui maraton în Bucureşti?
Valeria Răcilă van Groningen:
Prin ’93, când ne-am întors în România, ne gândeam ce să luăm cu noi în ţară: rachete de tenis, echipament de golf … Şi ne-am hotărât să alergăm. Mergând prin toate capitalele, m-am gândit de ce să nu aibă şi Bucureştiul o astfel de competiţie. Era singurul oraş din Europa care nu avea un maraton. Aşa a început totul.

A fost dificil să organizaţi o astfel de competiţie?
Foarte greu. Cineva din primărie spunea că noi încercăm să urnim o piatră foarte mare. Vrem să înscriem acest maraton în Asociaţia Internaţională a Maratoanelor şi trebuie respectate nişte reguli stricte. Sperăm că maratonul din Bucureşti va deveni unul cu tradiţie. Sigur, nu toată lumea e deschisă spre sport. Sunt sigură că, după maraton, vor fi şi reacţii negative, legate în principal de închiderea traficului, dar încercăm să facem tot ce putem pentru ca oamenii să nu sufere.

De ce nu am avut până acum un maraton internaţional?
S-au organizat competiţii de gen, dar nu la acest nivel… Chiar am alergat la patru maratoane în Bucureşti. Primul a fost până la Săftica şi înapoi. Acum, pe DN 1 nu se mai poate face asta. Traseul pe care l-am obţinut pentru competiţia de duminică e cel mai viabil. Avem o rută de zece kilometri, care se va repeta de patru ori. Pe lângă proba de maraton, avem şi alte curse, pentru companii, pentru copii. Prin acest maraton încercăm să încurajăm sportul, mişcarea. Tendinţa la noi este de a merge în pădure ca să facem mici, să stăm pe marginea şanţului şi să ascultăm manele, în loc să facem mişcare. E foarte trist până la urmă: mergem la pădure şi, în loc să ne plimbăm în aer liber, stăm în maşină şi fumăm. În plus, prin evenimentul acesta, încercăm să scăpăm de gesturile şi cuvintele urâte care ni se spun nouă, celor care alergăm zi de zi…

La ce fel de gesturi vă referiţi?
De exemplu, odată, când alergam, un domn – un rom, mai exact – a coborât dintr-o maşină mare, somptuoasă, şi a început să alerge cu mine. La un moment dat, când a văzut că nu-l bag în seamă, a început să mă înjure. Sau alte lucruri mici, dar neplăcute, care nu se întâmplă în nicio ţară civilizată. Noi am stat şi în Rusia, şi în Olanda. Şi peste tot am alergat. Lumea se educă în timp. Cu acest maraton facem primul pas. În momentul acesta, competiţia se adresează unei anumite categorii sociale – middle class, oameni educaţi, care lucrează.

Am înţeles că a fost destul de greu să trasaţi cei 42,195 de kilometri. S-a rezolvat prin întoarceri şi ocoliri…
Iniţial noi am avut un alt traseu – Piaţa Alba Iulia, Magheru, Romană -, dar, pentru că pe bulevardul Magheru se lucrează, am ales soluţia asta. E cel mai bun traseu posibil. Trece pe lângă clădirile frumoase din Bucureşti, între care Palatul Parlamentului.

Care ar fi soluţia pentru ca românii să facă mai multă mişcare?
Soluţia? Nu ştiu. Uitaţi-vă şi la sportul românesc! E o problemă generală. Nu avem săli de sport, nu avem o pistă olimpică. Eu cred că de la şcoală pleacă totul. E păcat că la noi nu se face mai multă mişcare în şcoală. Sau nu se face aşa cum trebuie. Şi în State, şi peste tot, când cineva merge să solicite un job, una dintre întrebări e dacă face sport.

În Bucureşti, nu prea ai unde să practici jogging, iar atunci când o faci eşti privit cu ironie.
Eu am trecut peste faza cu uitatul urât. Cât priveşte locurile de alergat, e destul de greu: pe trotuare nu poţi din cauza maşinilor parcate… Eu, pentru că acum stau în Pipera, alerg prin Pădurea Băneasa. Când stăteam în oraş, alergam prin Herăstrău. Poţi să alergi însă şi în Tineretului, în Cişmigiu. Dacă vrei, găseşti soluţii!

Dar sunt parcuri în care, dacă alergi, te aleargă câinii…
Eu nici pe câini nu-i mai bag în seamă (râde). Ţin minte că eu şi soţul meu ne antrenam odată pentru maraton. La un moment dat, a trebuit să ajungem până la 30 de kilometri pe zi. Şi erau vreo zece câini, dormeau pe unde alergam noi. De câte ori treceam pe lângă ei, alergau cu noi. Până la urmă s-au plictisit şi nu mai făceau decât „ham, ham“. N-au rezistat cât noi! (râde)

Cât alergaţi săptămânal?
Cam 40 de kilometri. În ultima lună, fiind cu organizarea, nu am alergat foarte mult. Când nu am timp de antrenament, parcă mă mustră conştiinţa. Chiar pentru oamenii care lucrează e important să alerge, să aibă timp să facă planuri. Nu poţi alerga aşa, ca prostu’, şi să te gândeşti că ţi-e greu. Eu, câteodată, merg cu gândul atât de departe, că trec de cinci kilometri şi nu-mi dau seama.

Care este ultimul maraton la care aţi participat?
Amsterdamul, în octombrie 2007. Şi am mai alergat jumătate de maraton în primăvara asta, la Poiana Braşov. Acum vreau să ne înscriem pentru New York 2009. Înainte să mor, vreau să alerg New Yorkul (râde). Pentru asta trebuie să ne înscriem încă de pe acum.

Cum v-a schimbat sportul viaţa?
Nici nu înţeleg viaţa fără sport. Eu am 51 de ani şi de câte ori alerg 10-15 kilometri sau joc două ore de tenis mă simt foarte fericită că încă mai pot.

MESAJ DE LA PUŞA TOMESCU

„Să nu se lase până la final!“

Constantina Diţă-Tomescu (foto) – românca de 38 de ani intrată în istorie ca fiind cea mai în vârstă câştigătoare a maratonului şi medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing, din vară – nu va putea participa la competiţia de duminică, din Bucureşti. Puşa Tomescu va alerga în acest weekend la maratonul din Chicago, pe care vrea să-l mai câştige o dată, cum a făcut în 2004.

Din Statele Unite, unde se antrenează intens de câteva săptă mâni, atleta gorjeană le-a transmis un mesaj de încurajare tuturor celor care se vor înscrie la primul maraton din capitala României. „Cel mai important: să nu se lase până la final! Să nu renunţe cu niciun chip! Să plece de la start cu ideea că trebuie să termine maratonul. Această cursă e una foarte frumoasă, dar, e adevă rat, şi foarte, foarte dificilă şi lungă. E greu pentru mine să alerg 42 de kilometri, vă daţi seama că pentru cineva aflat la prima participare n-are cum să fie simplu!“, a declarat sportiva pentru EVZ.

Pe alergătorii „care vor avea curajul să pornească în cursă“ îi sfătuieşte să nu se grăbească, să alerge în ritmul lor şi să se bucure de fiecare kilometru parcurs, până la sfârşit. „Atunci vor simţi ceva minunat!“, spune Diţă-Tomescu.

Înainte de a lua startul, vă sfătuieşte campioana, aveţi grijă ce mâncaţi: carne slabă, peşte, pui, paste, nu grăsimi sau tocătură. E important să beţi multă apă şi băuturi energizante. Pentru cursa de 42 de kilometri nu există limită maximă de vârstă. „Pot participa, dacă au voinţă, şi persoane care au 50 de ani şi peste“, spune olimpica. Îşi doreşte, pentru România, cât mai mulţi amatori de mişcare „pe stradă, pe aleile din parcuri, pe stadioane“, aşa cum vede, zilnic, în SUA. Cât priveşte o eventuală participare la o viitoare competiţie internaţională organizată în România, sportiva nu refuză invitaţia: „Nu ştiu când va fi următoarea ediţie a maratonului de la Bucureşti, dar, dacă voi putea, voi participa cu mare drag. Nu ca să câştig, ci doar să alerg cot la cot cu românii de acasă“.

VEZI AICI UN INTERVIU VIDEO CU CONSTANTINA DIŢĂ-TOMESCU!!!

Mesajul lui Marian Chiriac, un alergător din Bucureşti:

„Alerg de mai bine de 20 de ani, dar asta numai ca un amator, însă un amator îndrăgostit de mişcare. Alerg pentru că mă întăreşte fizic şi mental, alerg pentru că mă face să ma simt liber, pentru că de fiecare dată am senzaţia că redevin copil. Într-un fel, alergarea e modul meu specific de a mă simţi real. Desigur, m-aş bucura să alerge cât mai multe persoane, dar nu poţi blama pe nimeni că acest lucru nu se prea întâmplă. Ca bucureştean, poţi invoca o mulţime de scuze – că nu sunt suficiente spaţii verzi, nici stadioane, că e poluare – dar cred că prin pasiune obstacolele pot fi depăşite. Duminica aceasta se organizează un prim maraton internaţional în Bucureşti, care sper să devină un real eveniment sportiv. M-aş bucura dacă tot mai mulţi oameni şi-ar propune ca acum, sau în viitorul apropiat, să încerce să-şi descopere şi să depăşească propriile limite fizice şi psihice prin alergarea unui maraton. Se poate!”